Autocar cu români, accident teribil în Franţa. 33 de victime, 4 în stare foarte gravă

507

33 de persoane au fost rănite, între care patru grav, duminică, pe o autostradă în nordul Franţei, în urma unui accident de autobuz care mergea de la Paris la Londra, au anunţat autorităţile franceze, scrie AFP.

La ora locală 11.50, un autobuz al companiei Flixbus a ieşit de pe drum, între oraşele Amiens şi Saint-Quentin, şi s-a răsturnat, a indicat într-un comunicat Prefectura din Somme (nordul Franţei), fără a preciza circumstanţele accidentului.

Printre cele 33 de persoane care se aflau în autobuz, între care pasageri de naţionalităţi străine, 29 au fost rănite uşor şi patru grav, potrivit prefecturii. Potrivit Prefecturii, citată de agenţia DPA, pasagerii erau din Statele Unite, Spania, Australia, Olanda, România, Rusia şi Marea Britanie.

Potrivit cotidianului Courrier Picard,autocarul a derapat într-o curbă pe asfaltul ud, s-a izbit de o barieră şi apoi s-a răsturnat. Fotografii de la faţa locului arătau autocarul răsturnat pe o parte cu geamurile sparte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.