15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Au lucrat cu folos, pentru timișeni, în prima jumătate a anului! Au adus la buget aproape o jumătate de milion de lei din amenzi! VIDEO

Una din instituțiile atât de necesare pentru un trai liniștit în comunitate și-a prezentat azi rezultatele muncii pe prima parte a anului 2017. Jandarmeria este acolo unde trebuie și nu prea o vede nimeni decât dacă este vre-un necaz. Dar dacă nu sunt de față când trebuie este un semn rău.

În perioada scursă de la întâi ianuarie și până la la finalul lunii mai Inspectoratul de Jandarmi Județean „General Moise Groza” Timiș a executat nu mai puțin de 1675 de misiuni de ordine publică și de pază instituțională de complexitate destul de crescută. Ca urmare a acestor misiuni au fost aplicate 838 de sancțiuni contravenționale, din care 712 amenzi, în valoare totală de 284 000 de lei dar și bunuri confiscate de circa 55 000 de lei.

jandarmi (2)

Anul a început tare de la început. Chiar din prima lună au fost manifestări de stradă ce au necesitat prezența jandarmilor. Au fost asigurate măsurile de ordine la 384 de manifestări de protest, manifestări sportive, cultural-artistice, comemorative, religioase dar și vizite oficiale. La toate acestea au participat 2652 de jandarmi.

Este de menționat meciul de fotbal dintre ASU Timișoara și UTA Arad ce a fost o întâlnire de risc mărit unde au participat peste 500 de suporteri arădeni veniți cu trenurile pentru a-și susține echipa. La așa eveniment este firesc ca și efective de ordine să fie mărite. Dar până la urmă în afară câtorva mici frecușuri nu s-a întâmplat nimic serios.

O altă componentă a activității jandarmilor este cea a a combaterii infracționalității economice. Până la acest moment au fost executate 53 de acțiuni punctuale. Astfel s-a încercat combaterea comerțului cu produse accizabile, a tăierilor ilegale de material lemnos si a braconajului piscicol. Au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale ce însumează peste 90 000 lei. Cu aceste ocazii a fost confiscat un total de 118 metri cubi de material lemnos. În acestă categorie au fost constatate 14 infracțiuni cu tot atâția autori.

jandarmi (4)

Un alt capitol important al activității oamenilor în albastru a fost cea de punere în aplicare a 740 de mandate de aducere de pe tot cuprinsul județului Timiș.

Pentru a combate un nou flagel ce face ravagii în randul elevilor jandarmii au executat misiuni legate de delicvența juvenilă și de prevenirea violenței în școli. În cooperare cu Inspectoratul Școlar s-au executat 72 de acțiuni specifice.

Pe lângă toate aceste misiuni tot Jandarmeria a executat și misiuni de pază și protecție a instituțiilor. Acestea au fost în număr de 6430 de acțiuni cu un efectiv de 15 149 de militari.
Iată cum militarii în albastru sunt acolo unde e nevoie de ei, chiar dacă nu au personal suficient pentru toate nevoile.

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :