34.1 C
Timișoara
marți 16 iulie 2024

Au fugit de poluare și aglomerație și au dat de ceva și mai rău! Cum s-au transformat comunele bogate din jurul Timișoarei în ,,tabere de refugiați imobiliari”

Regizorul de film documentar Florin Iepan, localnic din Dumbrăvița, comună rezidențială de la marginea Timișoarei, considerată una dintre cele mai  bogate localități din România, susține că în zonele metropolitane, democrația este într-un mare pericol pentru că astfel de comune sunt captive intereselor imobiliare. Iepan dă exemplul său, spunând că la alegerile pentru primar nu are pe cine să voteze, iar pentru el, asta înseamnă „sfârșitul democrației”.

Unul dintre primii producători independenți de film documentar din România, crescut în Iosefin, un cartier istoric al Timișoarei, regizorul Florin Iepan a ajuns să se mute la Dumbrăvița „printr-o întâmplare fericită”. Niște prieteni apropiați mutați din Timișoara la Dumbrăvița i-au propus să cumpere și el o bucată de grădină din vatra veche a satului. Se întâmpla în urmă cu 20 de ani, iar Dumbrăvița avea încă de atunci reputația unei zone rezidențiale de lux. „Locul mi-a plăcut foarte mult pentru că la vremea aia încă erau vacile unui consătean care veneau seara de pe izlaz, treceau prin fața porții mele și mergeau la grajd. Pe de altă parte, te urcai în mașină și în 10 minute erai la mall. Ziceai că nu există ceva mai bun de atât pe lumea asta”, rememorează Iepan.

La fel ca Iepan au gândit însă mii de persoane. Oameni cu bani (patroni de firme, fotbaliști, politicieni, judecători, procurori, avocați, medici, oameni de cultură) au început să se mute la Dumbrăvița. „Era o comunitate foarte diversă, dar noi între noi trăiam foarte bine. Când ajungeai acasă, aveai senzația că ești într-o vacanță permanentă”, explică Iepan.

Stâlpii de iluminat pentru iepurii de câmp

Regizorul spune că în urmă cu 7-8 ani a început să crească traficul de mașini din localitate și a simțit că „ceva nu e în regulă”. „Atunci am realizat că o zonă uriașă care e în afara vetrei vechi a comunei se dezvoltă și ea cu case, cu duplexuri. Țin minte că m-am dus într-o dimineață să mă plimb pe câmpul ăsta din afara vetrei satului și pe sute de metri erau puși stâlpi de iluminat în câmp, între fazani și iepuri. Atunci am realizat eu că primăria noastră îi ajuta pe diverși proprietari de terenuri să revândă la niște prețuri mult mai mari decât au cumpărat introducând utilități”, spune Iepan. Practic, susține regizorul, Dumbrăvița s-a dezvoltat „în jurul unei agenții imobiliare pe fațada căreia scria Primăria Dumbrăvița”, cetățenii fiind „un soi de anexă la această firmă privată”.

Iepan susține că sub ochii îngăduitori ai localnicilor, Dumbrăvița a început să crească tot mai mult, iar dacă la început erau vândute parcele pentru case, pe parcurs „au apărut tot felul de situații absolut aberante, cu blocuri construite fără autorizații, între case”. „Au apărut complexele de duplexuri care îți arătau că proprietarii de terenuri încercau să valorifice cât mai bine terenurile și construiau cât mai multe case, cât mai mici, pe o suprafață de teren cât mai mică”, spune Iepan, potrivit căruia oamenii au început să își dea seama că primăria face cam tot ce vor dezvoltatorii imobiliari, iar de interesele comunității nu se prea ține cont.

„Speranța noastră a fost USR”

Pentru Iepan și alții ca el, speranța unui control al dezvoltărilor imobiliare de la Dumbrăvița a apărut în 2020, odată cu candidatura pentru funcția de primar a lui Horia Bugărin, din partea USR. Cu promisiunea că luptă cu samsarii imobiliari, Bugărin le-a câștigat încrederea dumbrăvițenilor care i-au dat votul, înlăturându-l pe primarul în funcție, Victor Malac de la PSD. „Am zis: «chiar avem o șansă». Am votat masiv USR-ul, care a câștigat aici zdrobitor”, rememorează Florin Iepan, care mărturisește că a fost impresionat de sloganurile partidului.

Pentru regizorul stabilit în Dumbrăvița, șocul a venit în toamna anului 2023.

Pe „Dunos – Dumbrăvița noastră”, cel mai important grup de Facebook din Dumbrăvița, apărea informația că noul Plan Urbanistic General al localității prevede triplarea numărului de blocuri din localitate.

„Noul PUG prevede nouă cartiere de blocuri, ceea ce înseamnă, în termeni practici, aproximativ o dublare a populației Dumbrăviței în următorii 5-7 ani. Practic, pentru noi, ăștia care am tot muncit la visul nostru mic, burghez, din tinerețe, asta înseamnă distrugerea. Este la fel de grav cu ce făcea Ceaușescu, care îți demola casa și îți făcea un bloc. Ăștia de acum nu îți demolează casa, dar îți trosnesc un cartier de blocuri lângă casa ta sau lângă zona ta de case și efectul este la fel de devastator pentru că viața ta din minutul doi se schimbă”, spune Florin Iepan, care e convins că primarul actual nu susține interesele dezvoltatorilor imobiliari pentru că ar fi corupt, ci „pentru un blat politic”.

Cu privire la candidatul Reper, Radu Vlădescu, Iepan are semne de întrebare legate de faptul că, deși nu a votat noul PUG, din calitatea sa de consilier local nu a avertizat cetățenii cu privire la ce urmează.

Regizorul susține că actuala dezvoltare a Dumbrăviței depășește deja posibilitatea de asigurare a utilităților sau a școlilor pentru copii.

„Explozia demografică este una dintre cele mai mari din România și partidul votat de mine aprobă un Plan Urbanistic General în care dau drumul la nouă cartiere de blocuri, inclusiv cu garsoniere. La dezbaterea publică am întrebat-o pe arhitecta localității dacă ne obligă vreo lege să construim blocuri. Mi-a zis că nu, dar asta au cerut cetățenii. Adică noi am vrut blocuri”, se mai revoltă Iepan.

Dumbrăvițeanul admite că are o gândire „fundamental egoistă”, „dar e parte din ideea de democrație”. „Noi suntem o comunitate de mii de proprietari de case. Niciunul, în afară de ăștia care au interese imobiliare, nu are niciun interes să se suprapopuleze comunitatea asta cu mii de oameni care stau la bloc. Că noi avem numai de pierdut. Și atunci, tu ai o majoritate care are un interes și ai o clasă politică ce este cumpărată după modelul sud-american al cartelului de droguri”, spune Florin Iepan.

„Aici e tragedia”

Artistul spune că în timp ce interesul comunității în care trăiește este ca dezvoltarea imobiliară să fie controlată strict pentru a fi menținut un nivel de trai ridicat, politicienii au în spate diverse interese imobiliare, iar cetățenii sunt într-o situație fără ieșire. „Aici e tragedia. Noi n-avem ce să votăm. E sfârșitul democrației. Candidata PSD (n.r. – Alina Sperlea, care, între timp, a pierdut cu „succes” alegerile) are în spate interese imobiliare.

Candidatul PNL (n.r. – Cristian Rusu – devenit între timp candidat independent, care și el a fost învins în alegeri) e un domn care a zis că «da, cartierul ăla de blocuri de pe strada Mureș e al meu, dar eu vă vreau binele la toți, alegeți-mă să fiu primar». Dacă acum 10 ani, oamenii ăștia își urmăreau interesele prin interpuși, acum ei se pun în funcția publică și-și urmăresc interesele din biroul funcției publice, ceea ce este absolut șocant”, spune Iepan, care avertizează că situația de la Dumbrăvița e valabilă în toate zonele metropolitan din țară.

„Devenim o tabără de refugiați imobiliari”

Iepan susține că nu are o problemă cu dezvoltatorii, înțelegând că în capitalism nu poți să îi impui unui om ce să facă cu terenul lui, dar când interesul privat afectează interesele a mii de oameni care sunt în jur, e o problemă. „«Proiectul (n.r. – cartierul de blocuri) este în beneficiul comunității»… OK, accept chestia asta. Dar în momentul în care acolo, în cartierul pe care îl dezvoltă dânsul, vin niște sute de oameni care se adaugă la alte sute de oameni din alte cartiere și toți oamenii împart același spațiu, noi devenim o tabără de refugiați imobiliari. Împărțim un spațiu limitat, resurse limitate și suntem tot mai mulți”, mai spune Iepan.

Sursa: https://www.libertatea.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :