Au fost internați primii pacienți în Clinica de Recuperare Cardiovasculară din Timișoara VIDEO

282

În unitatea sanitară sunt disponibile 48 de paturi, dintre care 12 sunt dotate cu oxigen. Saloanele în care vor fi internați pacienții au între două și șase paturi și grup sanitar propriu. Aici vor fi tratați doar pacienții cu forme ușoare și medii de coronavirus. Ei vor fi evaluați la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timisoara, după care vor fi transferați la spitalul suport COVID 19. Coordonatorul unității este doctorul Ovidiu Roșca, medic specialist de boli infecțioase.

Unitatea are linie de gardă permanentă și va funcționa ca secție externă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

“Avem 48 de paturi în total, 12 la care avem și oxigen, și ne vor fi adresați pacienții de la Spitalul Victor Babeș după o prealabila evaluare a lor la Spitalul de Boli Infecțioase. Asta înseamnă că vom primi forme medii, dar nu severe, neavand anestezie-terapie intensivă. Incercăm să degrevăm Spitalul Victor Babeș, să ușurăm situația de acolo, prin internarea pacienților cu formă medie de boală”, spune dr. Ovidiu Roșu, medic specialist boli infecțioase, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

“Este o gură nesperată de oxigen, care ne ajută încă două – trei săptămâni, dacă oamenii încep să respecte regulile de distanțare, de purtat masca și de igienă sanitară. Facem un apel, în continuare, la responsabilitatea oamenilor, pentru că fiecare luptă se duce cu noi înșine. Trebuie să fie alături de noi și să ne ajute să depășim acest moment dificil.” spune prof dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

Astăzi, în Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara sunt internați 125 de pacienți.

Sursa: www.televiziunea-medicala.ro

LĂSAȚI UN MESAJ