Au ciocnit un pahar de șampanie online, la 40 de ani de la absolvirea facultății

103

Absolvenții Facultății de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara, specializările Mașini Termice și Material Rulant de Cale Ferată, promoția 1980, au organizat vineri, 22 mai 2020, în premieră, întâlnirea de 40 de ani de ani de la terminarea facultății online.

Chiar dacă au ciocnit câte un pahar de șampanie doar din fața calculatorului, în actualele condiții generate de pandemia de coronavirus, bucuria reîntâlnirii a fost mare, mai ales că au participat și colegi care se află la mii de kilometri depărtare, care nu ar fi putut ajunge la o întâlnire față în față.

Cele două specializări, chiar facă și-au mai schimbat puțin denumirea în timp, sunt cele mai vechi din Facultatea de Mecanică, fiind înființate în 1948. Dintre profesorii se seamă ai celor două specializări îi amintim pe Ioan Bejan, Gavril Creța, Traian Raica, Corneliu Ungureanu, Helmuth Theil, Vasile Berindean, Dan Negru, Virgiliu Dan Negrea (de la specializarea Mașini Termice), Ioan Zăgănescu, Gligor Muntean, Costache Ursu, Ioan David, Aurel Negreanu, Vasile Hoancă (de la specializarea Material Rulant de Cale Ferată).

În cadrul întâlnirii online, absolvenții de acum 40 de ani și-au reamintit cu drag, cu ajutorul pozelor postate, de anii de studenție, de cursul festiv, de banchetul de la sfârșitul facultății, dar și de întâlnirile care au mai fost organizate la 25 și la 30 de ani de la absolvire.

Iar colegii din Timișoara le-au pregătit celor plecați pe alte meleaguri o plăcută surpriză, prin postarea unor poze noi din cadrul facultății și din parcul amenajat în spatele acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ