20.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Atmosfera Banatului de altădată, recreată la Festivalul Fanfarelor

Într-un alt mod decât cel cu care am fost obișnuiți, adaptat condițiilor speciale ale acestei perioade, dar la fel de captivant și plin de farmec, Festivalul Fanfarelor se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, la Muzeul Satului Bănățean. Azi, 13 septembrie 2020, de la ora 16, atmosfera tradițională a Banatului de altădată va fi recreată muzical de 5 fanfare din zona de vest a țării.

Fanfara Mercina, din satul Mercina, comuna Vărădia, județul Caraș-Severin, cunoscută și sub numele de Doinitorii Carașului, a fost înființată în urmă cu 128 de ani. Are acum în componență 11 instrumentiști, coordonați de Gelu Coacă, iar repertoriul dens al fanfarei cuprinde brâuri, doine, hore și marșuri.
Fanfara Giroc are o istorie deosebită, probabil unică în țară. Înființată în 1928, a fost preluată, doi ani mai târziu, de străbunicul celui care o coordonează acum. Timp de 9 decenii, fanfara din Giroc a fost condusă de familia Pascotă – străbunicul, bunicul, tatăl și fiul Ionel Pascotă. Fanfara este dirijată de Ilie Obeșterescu și are în componență 15 instrumentiști.

Fanfara Pro Amiciția a luat ființă în anul 2003, pe structura fostei fanfare a Garnizoanei Militare din Timișoara. Grupul este compus din 10 instrumentiști, coordonați de Dan Didovici, iar solistul fanfarei este Dana Varadi.

Fanfara Banaten Musikanter a fost fondată în 2017 și are în componență 11 instrumentiști, coordonați de Iosif Dorel Antal. El și Emil Zău sunt și soliști vocali. Fanfara are în repertoriu muzică germană, muzică ușoară, dar și folclor românesc, sârbesc și maghiar.

Invitații speciali ai festivalului sunt instrumentiștii de la Seven`s TM Show Band. Formația a luat ființă în anul 2016 și este compusă din 7 instrumentiști, toți muzicieni de calibru ai scene lirice și simfonice timișorene. Fanfara este coordonată de pianistul Aurel Dragalina.
La Festivalul Fanfarelor, intrarea spectatorilor va fi liberă. Numărul acestora va fi însă limitat.

Evenimentul se va desfășura astfel încât să fie respectate regulile speciale de protecție sanitară (obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanței între participanți) impuse de autorități.

Evenimentul cultural este finanțat de Consiliul Județean Timiș și va putea fi urmărit și online, în direct, pe pagina de facebook a Asociației ProDatina.

Alte subiecte :

12 proiecte care promovează pasiunea pentru ştiinţe în rândul elevilor vor primi finanţare prin Fondul Ştiinţescu Timişoara

Printre inițiativele finanțate prin programul Fondul Ştiinţescu Timişoara, dedicate elevilor din judeţele Timiş şi Arad, se numără: o tabără urbană pentru...

Nica și cu Tabără, dați afară, practic, din PNL Timiș, au ajuns la mâna lui Fritz!

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

Citește și :