14 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Aterizare forțată pe un câmp lângă un aeroport din Moscova. 23 de oameni au fost răniţi

Un avion de pasageri a aterizat forțat pe un câmp aflat la câțiva kilometri de un aeroport din Moscova, în urma unui incendiu la unul dintre motoarele aeronavei, au declarat surse din cadrul autorităților ruse, citate de TASS, care au precizat că nu s-au înregistrat decese.

23 de persoane au fost rănite după ce un avion de pasageri a efectuat miercuri o aterizare forțată pe un câmp lângă un aeroport din Moscova, în urma defectării motoarelor aeronavei ca umare a lovirii unui stol de păsări, au declarat surse din cadrul autorităților ruse, citate de TASS.

„În total au fost răniți 23 de oameni, inclusiv nouă copii”, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de urgență. Un oficial din cadrul Agenției ruse de Transport Aerian a transmis că patru pasageri au fost spitalizați.

„Avionul a aterizat pe burtă pe un câmp aflat în apropiere de satul Rybaki, care este la aproximativ 3-5 kilometri depărtare de pista aeroportului Jukovski”, a afirmat o sursă.

Aeronava de tip Airbus A321, a companiei Ural Airlines, la bordul căreia se aflau 234 de persoane, inclusiv șapte membri ai echipajului, a decolat de la aeroportul Jukovski din regiunea Moscovei și se îndrepta spre Simferopol în Crimeea.

„Potrivit versiunii preliminare, o pasăre a lovit un motor, ceea ce a dus la un incendiu. În cursul aterizării, avionul a depășit pista”, a transmis o sursă.

Pasagerii aeronavei companiei au fost evacuați imediat.

Directorul general al companiei aeriene și Ministerul rus pentru Situații de urgență au confirmat că nu s-au înregistrat victime în urma incidentului.

Un reprezentant al Ministerului Sănătății din regiunea Moscova a transmis că nicio persoană nu a fost spitalizată, dar unele au primit îngrijiri medicale la locul incidentului.

Compania Ural Airlines a comunicat că ambele motoare ale aeronavei s-au defectat după lovirea unor păsări.

„Aterizarea a fost efectuată adecvat, avionul nu a luat foc, toți pasagerii au fost evacuați. Nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită”, a declarat Serghei Skuratov, directorul general al Ural Airlines.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Peste 200 de lideri de afaceri europeni așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final. Din cele 7 țări...

Ciudățeniile Banatului. Episcopia românească de la Vârșeț (Serbia) are sediul la Deta (România)

Pentru cei ce încă mai au vii în memorie unele amintiri din școala generală nume ca „Dacia Felix” le amintește de...

Citește și :