15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Atenţie, şoferi! Se lucrează pe drumurile naţionale din vestul ţării

Vara aceasta şoferii care circulă în vestul ţării se pot lovi de probleme în trafic. Asta pentru că drumurile naţionale din Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara au intrat în programul de întreţinere şi reparaţii anuale pe timp de vară. Pe unele şosele pot apărea restricţii.

„Lucrările sunt executate sub trafic, pe suprafețe relativ restrânse, pe perioade scurte de timp, de la câteva zile la maximum două săptămâni, cu restricții de circulație în baza unor acorduri cu Poliția Rutieră Română. CNADNR asigură semnalizarea lucrărilor prin instalarea de semafoare sau cu ajutorul muncitorilor de la drumuri prin dirijarea traficului alternativ pe o cale”, transmite DRDP Timişoara.

Pentru a diminua efectele asupra traficului, aceste lucrări se desfășoară, conform avizelor obținute în colaborare cu Poliţia Rutieră, de luni până joi în intervalul orar  09:00 – 17:00 și vineri între 09:00 – 12:00. Sâmbătă și duminică, de la caz la caz, se efectuează lucrări, în funcție de intensitatea traficului rutier de pe tronsonul de drum vizat.

Drumarii vor munci mai mult noaptea, pentru a nu perturba prea mult fluenţa traficului de pe drumurile naţionale.

„Precizăm că execuția lucrărilor este posibilă doar în perioada verii când condițiile meteorologice sunt favorabile. Rugăm participanții la trafic să înțeleagă că lucrările sunt necesare pentru a asigura condiții optime de siguranță și confort în trafic, cât și în vederea prevenirii apariției degradărilor specifice sezonului rece”, mai spun cei de la DRDP Timişoara.

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :