Atenţie, şoferi! Pe drumul către Lugoj se circulă pe o singură bandă

229

Şoferii care merg de la Timişoara spre Lugoj şi aleg drumul naţional trebuie să se înarmeze cu răbdare. Şoseua, şi aşa aglomerată, intră în reparaţie. Drumarii vor reface asfaltul acolo unde este crăpat sau denivelat.

Problema este că lucrările vor dură până spre finalul lunii august. „Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara informează participanţii la trafic că, până în data de 20.07.2017, au loc lucrări de întreținere periodică pe DN6, km 500+400 – 550+060 (între Lugoj și Timișoara). Circulația este restricționată alternativ pe jumătate de cale. Ruta ocolitoare posibilă este A1 sau DJ Lugoj-Buziaș-Timișoara”, transmit drumarii.

Recomandarea de a circula pe A1 ar trebui urmată de şoferi. Asta pentru că pe drumul naţional se circulă greu, iar lucrările vor forma cu siguranţă cozi. „Rugăm participanţii la trafic să respecte semnalizarea temporară a lucrărilor. DRDP Timişoara face toate eforturile pentru ca lucrările să fie finalizate rapid astfel încât circulaţia rutieră să fie afectată cât mai puțin timp posibil”, mai spun reprezentanţii DRDP Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.