ATENȚIE ȘOFERI! Pasajul Jiul se închide după sărbători

Pasajul Jiul va fi inchis după ce se termină Sărbătorile de Paști. Potrivit primarului Timișoarei, Nicolae Robu, atunci va avea loc cea mai grea etapă a lucrării, lărgirea efectivă a pereților pasajului.

Fără a oferi o dată exactă, edilul şef a spus că imediat după Paşti vor fi introduşi, cu ajutorul unei prese, pereții noi. Şoferii trebuie să stie că operatiunea presupune închiderea circulației.

„Se fac pregătirile pentru cea mai spectaculoasa operațiune, lansarea culeei. Cand se produce lansarea atunci va fi oprit traficul, chiar si cel feroviar. Cred că aproximativ 72 de ore va fi inchis traficul”, a declarat Nicolae Robi.

Asadar, timp de maximum 3 zile soferii nu vor mai putea trece pe sub calea ferată la Pasajul Jiul. Ei pot folosi ruta clocotitoare care trece prin Piata Timisoara 700 şi apoi pe lângă Spitalul de Copii.

După ce se face lărgirea pasajului, circulatia ar urma să fie redeschisă. Lucrările la pasaj, la strada Jiul și amenajarea spatiilor conexe ar trebui finalizate în luna august, potrivit panoului de pe şantier, dar unele surse din Primăria Timişoara spun că doar în toamnă va fi gata proiectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

După succesul edițiilor anterioare, „Povești din Vecini” revine în alte cartiere ale Timișoarei

Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, continuă să investească în proiecte care aduc cultura mai aproape de oameni și susțin...

ADID Timiș: Provocări și viziune

Managementul deșeurilor nu este cel mai „cool” subiect de discuție la o cafea în Piața Unirii. Sau, cel puțin, nu era până când ADID...

Citește și :