3.1 C
Timișoara
luni 22 decembrie 2025

Atenție, profesori! ANAF va verifica toate veniturile suplimentare ale dascălilor

ANAF analizează situaţia veniturilor obţinute din acordarea de meditaţii, constatând în perioada pandemiei un risc mai ridicat de nedeclarare a acestor venituri, scrie profit.ro.

Mai precis, ANAF a pornit un proiect-pilot la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, prin care încearcă să stimuleze conformarea voluntară a celor care obţin venituri din meditaţii, dar şi a altor persoane fizice, relevă un document analizat de profit.ro. Meditaţiile furnizate de profesori elevilor contra cost reprezintă o activitate independentă.

Proiectul de la AJFP Prahova presupune, în principal, informarea şi îndrumarea contribuabililor pentru a-şi îndeplini corect obligaţiile declarative şi/sau de plată.

În această perioadă, în contextul crizei provocate de COVID-19, Direcţia generală de management a riscului din cadrul ANAF a constatat un risc mai accentuat de neînregistrare fiscală în cazul persoanelor cu venituri din meditaţii, risc pe care ANAF îl va avea în vedere în perioada următoare. De asemenea, ANAF va analiza şi riscul de subdeclarare a veniturilor, precum şi amploarea acestor fenomene.

Potrivit ANAF, dacă după evaluarea datelor şi informaţiilor disponibile vor rezulta concluzii care impun iniţierea unor controale antifraudă, vor fi organizate şi astfel de acţiuni, punctuale.

Sursa: adevarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vom avea zăpadă de Crăciun în Banat? Anunțul meteorologilor aduce surprize plăcute pentru iubitorii de iarnă

Ne apropiem de Crăciun, iar meteorologii Administrației Naționale de Metorologie (ANM) spun că temperaturile, la nivelul întregii țări, sunt mai mari decât ar fi normal în...

Primăria Timișoara depune pentru finanțare europeană proiectul Centrului Multiplexity

Municipiul Timișoara depune pentru finanțare europeană un proiect în valoare de 7 milioane de euro pentru reabilitarea halei mari de tramvaie de pe Bulevardul...

Citește și :