Atenţie! Noi reguli pentru șoferii depistați fără rovinietă

1133

Șoferii care circulă cu autoturismele pe rețeaua de drumuri naționale a României fără să plăteasca rovinieta sunt depistați prin intermediul camerelor de supraveghere instalate de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, prin intermediul unor puncte mobile, sau cu ajutorul personalului autorizat în acest sens. Amenzile aplicabile șoferilor care circulă cu autovehicule în lipsa unei roviniete valabile sunt cuprinse între 250 si 4500 de lei.

Dacă în prezent, şoferii depistați fără rovinietă (fie că știu sau nu) aşteaptă chiar şi mai bine de un an de zile pentru a primi amenda şi procesul verbal acasă, conform unui nou proiect de lege care a fost adoptat de Senat și care va merge la Camera Deputaților pentru decizia finală, ești surprins  de camerele video fără rovinietă, ți se va întocmi un proces-verbal, care trebuie să fie însoţit de fotografiile doveditoare și vei primi amenda acasă în cel mult 30 de zile.

În cazul în care  te ,,paste” ghinionul, ești oprit la filtre, și depistat fără rovinietă, procesul verbal trebuie comunicat în 15 zile. În caz contrar, orice proces verbal încheiat după această perioadă este nul. Vă reamintim legislația cu privire la rovinieta în vigoare: Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România modificată și completată cu O.U.G. 8/2015 și Ordinul ministrului transporturilor nr.769/1 octombrie 2010, privind aprobarea Normelor metodologice, pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Domeniu de aplicare a rovinetei: pentru circulația pe rețeaua de drumuri naționale, exclusiv cele aflate în intravilanul reședințelor de județe și al municipiilor; pentru toate categoriile de vehicule înmatriculate în România și în alte state, nediscriminatoriu, pentru persoanele fizice și juridice; vehicul-orice autovehicul rutier înmatriculat, având cel puțin două axe, sau un ansamblu format dintr-un autovehicul și semiremorcă ori remorcile tractate de acesta; utilizator-persoana fizică sau juridică care deține vehicule înmatriculate în România sau care deține vehicule înmatriculate în alte state; vehiculele de transport mixt-se încadrează în categoria vehiculelor de transport marfă.

Valabilitatea legală a rovinietei pentru șoferii români, cât și pentru șoferii străini, este de o zi, de șapte zile, de 30 zile, de 90 zile și 12 luni de la data declarată.

Drumurile pe care se aplica tariful de utilizare (rovinieta): drumurile naționale care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecine, și sunt clasificate ca: autostrăzi; drumuri expres; drumuri naționale europene (E); drumuri naționale principale; drumuri naționale secundare.

Perioada de valabilitate a Rovinetei începe de la ora 0,00 a zilei solicitate de utilizator şi expiră la ora 24,00 a ultimei zile a duratei pentru care a fost achitat tariful de utilizare. Pentru vehiculele care circulă cu numere provizorii, cât și pentru vehiculele care circulă cu numere roșii, nu se achită rovinietă.

Persoanele cu handicap care dețin autoturisme adaptate handicapului, dar și persoanele care le au în îngrijire pot să beneficieze gratuit de rovinietă.  De reținut este faptul că, prin Decizia nr. 6/2015 a ICCJ, amenda pentru șoferii care nu au rovinietă și sunt depistați cu camerele video este nulă, dacă procesul-verbal nu este semnat.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Rovinieta Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.