12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Atenție! Medici de top din Timișoara avertizează că Virusul Sincițial Respirator ( VSR) reprezintă un pericol major pentru viața unor micuți | VIDEO

Se apropie rapid sezonul rece și ploios, adus de toamnă. Odată cu schimbarea vremii, apare și sezonul nedorit al guturaielor, răcelilor ori „roșu în gât”, cum mai spun părinții la orice problemă respiratorie a celor mici. Dar nu toate bolile de sezon sunt simple răceli. Tot acum apar și virozele respiratorii. Dacă în general trec destul de ușor, nu orice virus produce efecte fără însemnătate.

Câțiva specialiști timișoreni au găsit că este momentul cel mai prielnic pentru a atrage atenția asupra unui virus ce nu este deloc banal. Un adevărat pericol, mai puțin cunoscut de părinți, este boala provocată de virusul sincițial respirator (VSR), mai cu seamă la copiii născuți prematur (cei născuți înainte de 35 de săptămâni de sarcină sau mai puțin) cu vârsta de 6 luni sau mai puțin la începutul sezonului infecțios cu VSR.

Dar, de fapt, aceste epidemii de VSR pot să apară și în alte anotimpuri de pe parcursul anului. De obicei, acestea au loc în lunile mai reci, de iarnă și durează în medie 5 – 6 luni. Sezonul infecțios cu VSR poate varia în funcție de regiune, în România acesta desfășurându-se din octombrie până în martie.

 Infecția cu acest agent patogen este foarte gravă la această categorie de prunci. Dacă cei cu o condiție de sănătate bună fac forme ușoare, la prematuri este ceva extrem de periculos.

Îndeobște acest VSR provoacă simptome destul de ușoare asemănătoare unei răceli obișnuite, însă copiii născuți prematur sau cu anumite probleme pulmonare sau cardiace prezintă un risc crescut de apariție a unei infecții severe care, de cele mai multe ori, necesită spitalizare, inclusiv în unități de terapie intensivă, și chiar oxigenoterapie. Dacă se ține cont de fragilitatea acestor micuți e evident că efortul de vindecare este unul deosebit. Virusul respirator sincițial (VSR) este un agent ce provoacă adeseori infecții pe tractul respirator inferior atât la sugar, cât și la copilul mic.

Medicii spun că riscul de infecție cu VSR poate fi redus mult prin respectarea măsurilor de bază de igienă și control al răspândirii infecțiilor, completate de prevenția medicamentoasă. Dar acestea din urmă nu trebuie nicidecum luate la întâmplare fără avizul unui medic.

„Infecțiile determinate de VSR reprezintă principala cauză de spitalizare la copiii sub 1 an. De aceea trebuie luate măsuri din timp, pentru a nu se ajunge la îmbolnăviri”, au atras atenția opiniei publice doctorii veniți la o conferință axată pe acest virus și pe efectele asupra celor mici. Cu acest prilej au fost inaintate și câteva idei ce pot ține loc de soluții simple dar eficiente în cazul îmbolnăvirii cu virusul sincițial respirator.

Despre periculozitatea acestui inamic invizibil a vorbit pe larg conferențiar doctor Ioana Ciucă, medic primar pediatrie, medic primar pneumologie pediatrică, coordonator al Compartimentului de Pneumologie Pediatrică, din cadrul Clinicii II Pediatrie, al Spitalulului Clinic Județean Timișoara.

Virusul sincițial respirator (VSR) este un virus frecvent întâlnit care se poate transmite ușor de la o persoană la alta. La copii, VSR determină, în general, simptome ușoare și moderate, asemănătoare unei răceli. Însă la copiii născuți prematur sau cu anumite probleme pulmonare sau cardiace poate determina infecții respiratorii grave, care necesită spitalizare. De aceea, sfatul specialiștilor este ca în perioada rece în care este probabilă epidemia de VSR, copiii cu risc înalt de infecție severă cu VSR să beneficieze de tratamentul care să-i protejeze.

Virusul sincițial respirator se transmite cu ușurință, prin strănut sau tuse, prin contactul direct între persoane sau utilizarea comună a recipientelor pentru băut/tacâmurilor etc., precum și prin contactul cu o suprafață pe care se regăsește virusul.

 De pildă, virusul poate fi periculos timp de 30 de minute sau chiar mai mult pe mâinile nespălate și până la 6 ore pe suprafața jucăriilor, tastaturilor sau pe mânerele ușilor.

La început, simptomele infecției cu VSR pot fi asemănătoare cu cele ale unei răceli și pot include: febră ușoară, scurgere de secreții nazale, tuse uscată, durere în gât, durere de cap, ușoară. În formele severe, infecția se poate răspândi la tractul respirator inferior, cauzând infecții grave cum sunt pneumonia sau bronșiolita. În aceste cazuri, simptomele pot include febră, dificultăți de respirație, respirație șuierătoare (wheezing), scăderea apetitului alimentar, iritabilitate sau oboseală neobișnuită și culoarea albăstruie a pielii.

Doctorul Mihai-Sorin Iacob, medic primar medicină de familie, medic specialist pediatrie, instructor formator medicină de familie și ecografie generală, coordonator național și membru fondator al Grupului de lucru de Ecografie al SNMF a scos în evidență importanța medicilor de familie pentru a ajuta pe cei mici.

După cum rezultă din datele înaintate de Asociaţiei Prematurilor din România circa 18 000 de copii se nasc prematur în țara noastră în fiecare an, adică în jur de 40-50 în fiecare zi.

 De asemenea, complicații ale infecției cu VSR pot apărea și la sugarii sau copii mici (24 de luni sau mai puțin) care prezintă un anumit tip de afecțiune pulmonară cronică (displazie bronhopulmonară) sau anumite probleme cardiace congenitale.

De asemenea, profesor universitar doctor Mărioara Boia, medic primar neonatologie, medic primar pediatrie, șefa Clinicii de Neonatologie Prematuri, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara a subliniat împortanța ce se acordă acestul virus în cazurile în care cei mici ajung la spital cu suspiciunea de infectare cu VSR.

Riscul de infectare al copilului cu virusul sincițial respirator poate fi redus prin câteva metode simple de prevenție: spălarea frecventă a mâinilor și îndrumarea celor din jur să facă la fel, evitarea zonelor aglomerate și interacțiunea cu alți copii mici, în special cu cei care prezintă răceală sau febră, menținerea jucăriilor, hainelor și așternuturilor curate și evitarea fumatului în casă sau în apropierea copilului.

Deși până acum nu se cunoaște un vaccin eficient pentru acest virus sunt accesibile medicamente care pot fi de mare folos în cazul copiiilor predispuși la infecții grave cu VSR. Mamele și cei din apropierea bebelușului vulnerabil sunt sfătuiți să păstreze constant legătura cu medicul. Acesta este specializat să recomande conduita necesară și măsurile terapeutice care să îl protejeze pe cel mic în sezonul infecțios. Mai multe informații pot fi accesate pe:

 https://desprevsr.ro/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Guvernul României s-a întrunit în premieră la Timișoara. Premierul Ciolacu a anunțat că bătrânii își vor primi pensiile mai repede

În premieră Guvernul României s-a întrunit în ședință la Timișoara. Urmează să fie semnate și discutate documente semnificative pentru municipiu, dar și pentru județul...

Timișoara are nevoie de o strategie concretă de brand pentru a se dezvolta

Timișoara are nevoie de o direcție în care să se dezvolte. Orașului îi lipsește un brand,consideră Ovidiu Șandor, dezvoltator local, în cadrul dezbaterii „Timișoara...

Citește și :