Atenție! Asigurările auto vor crește gradual peste doar câteva zile! Cine spune acest lucru!

154

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a anunţat că RCA-ul nu va mai fi plafonat din 18 mai şi că ne putem aştepta la o creştere graduală şi diferenţiată a tarifelor, în perioada următoare.

Asigurarea de Răspunde re Civilă Auto (RCA) ar putea suferi de la jumătatea lunii mai o nouă escaladare în trepte a tarifelor, atât pentru categorii de vârstă şi cât şi în ceea ce priveşte categoriile profesionale. „Nu există motive ca tarifele să crească. Nu exclud o creştere graduală şi diferenţiată, dar exclud o creştere explozivă de genul +20%. Cred că media acestor tarife va rămâne acolo unde se află acum, cu o uşoară evoluţie la categorii cu risc ridicat, cum ar fi transportatorii de persoane sau cei cu maşini puternice”, a spus Mişu Negriţoiu.

Președintele ASF a explicat că media de creştere nu va fi diferită faţă de anii trecuţi şi că există posibilitatea ca pentru unele categorii să existe majorări marginale, printre acestea menționând mașinile de mare putere și cele pentru transport de persoane deținute de persoane juridice.

Grindeanu: „Parlamentul trebuie să decidă”

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, marţi, că „nu există această posibilitate de explozie în perioada următoare a RCA”, subliniind că „Parlamentul trebuie să ia o decizie din acest punct de vedere”.

„Am avut discuţii, şi eu şi colegii mei de Cabinet, fie că vorbim de ministrul Finanţelor, de ministrul Transporturilor şi de alţi colegi, cu cei din Parlament – cei din comisiile de buget-finanţe şi de la Cameră şi de la Senat – cu transportatorii au avut loc mai multe rânduri de discuţii pentru a-i consulta pe această problemă. De asemenea, cu ASF. Concluzia este că, în perioada următoare, în Parlament fiind un proiect de lege (…) o să aşteptăm ca Parlamentul să ia o decizie din acest punct de vedere”, a mai spus Grindeanu.

Transportatorii: „Vor fi afectaţi şoferii tineri”

Preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), Cristian Muntean, susţine că anunţul preşedintelui înseamnă ceva foarte grav: „ASF este o instituţie cu rol pur decorativ, care nu a luat nicio măsură care sa împiedice acest fenomen al creșterii RCA. Transportatorilor, tinerilor sub 30 de ani, trageţi aer în piept, vă aşteaptă vremuri grele!”. Potrivit preşedintelui ASSAI, există un mare paradox: în condițiile de plafonare a prețurilor RCA, piața de asigurări a avut cele mai bune rezultate din istorie. „Pentru prima dată, rata daunei combinate este sub 100%, ceea ce înseamnă că la fiecare 100 de lei încasați, asiguratorii au avut cheltuieli cu daune mai mici decât încasările”, a explicat Cristian Muntean. Pe agenda de miercuri a Consiliului ASF s-a aflat şi subiectul pachetului de măsuri pentru stabilizarea în continuare a pieţei RCA. Au fost luate în discuţie reglementarea categoriilor de riscuri ridicate, norma privind metodologia calculării tarifelor de referinţă, tarifele de referinţă (pe care ASF le va publica săptămâna viitoare), amendamente la Norma nr. 39/2016 (RCA) De asemenea, se mai au în vedere în această privinţă şi alte propuneri, precum revizuirea sistemului bonus-malus, constituirea de asociaţii/societăţi de asigurare mutuale (prevăzute în Legea asigurărilor) şi realizarea unui Ghid de protecţie a consumatorului.

Sursa: Evenimentul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ