După 1 august 2025, țara a început să se bucure de reformele fiscale ale luminatului nostru Guvern, condus de dl I. Bolojan. Reperele acestei pseudo-reforme: (i) creșteri de taxe și de impozite; (ii) amputări sau plafonări de venituri. Totul întru salvarea bugetelor publice de orice fel, chiar cu prețul pauperizării populației. Până la un punct, pot înțelege acest mod de a încerca o însănătoșire a finanțelor statului, într-o Românie în care, de ani buni, mai toate guvernele au pus presiune pe bugetele publice. De câteva cicluri electorale, majorările de pensii și de salarii în sectorul bugetar nu mai contenesc. S-au câștigat și, paradoxal, s-au pierdut alegeri tocmai de către cei care, dând dovadă nu de generozitate, ci de meschinărie, au tot aruncat cu bani în buzunarele românilor. Adăugați la aceasta ușurătatea cu care, mai ales în perioada 2020–2021, guvernele acestei țări au achiziționat febril izolete, măști și vaccinuri care, ulterior, au fost pur și simplu aruncate ori, în cel mai bun caz, donate altor state. S-a mai recuperat ceva de la cineva? Nici gând…

Urmând în exclusivitate drumul fiscalizării dușmănoase, Guvernul nu face altceva decât să sugrume consumul, cel despre care exact aceiași politicieni care ne cârmuiesc astăzi ori confrați de-ai lor, între timp dispăruți din prima linie a conducerii statului, ne spuneau, cu doar câteva luni în urmă, că reprezintă motorul sublimei noastre economii. Dar nu despre inconsecvența guvernanților noștri vreau să vorbesc, nici despre impostura unora dintre membrii Cabinetului Bolojan și nici chiar despre relativismul moral cultivat la Palatul Victoria, în interiorul căruia niște lupi vor să ne învețe pe noi, cetățenii de rând, cât de rușinos și contraproductiv este să mâncăm carne de oaie. Gândurile mele zboară spre o idee pe cât de simplă, pe atât de dureroasă: Unde este programul de reforme structurale, asumat de Guvernul Bolojan, prin care acesta poate determina relansarea economică și, mai ales, productivă a României? Ideile libertarianismului economic, potrivit cărora statul nu are ce căuta să se manifeste în economie — prin reglementare sau prin plasarea de investiții — s-au perimat de mult în Apusul Europei. În țări precum Franța, Germania, Italia, Spania sau Marea Britanie, grija autorităților pentru protejarea economiilor naționale este evidentă și tocmai această grijă explică tensiunile angajate cu Statele Unite ale Americii ori cu Republica Populară Chineză pe tema acordurilor de comerț. În plus, tocmai în marile economii ale Europei Occidentale, comenzile publice (și nu mă refer doar la cele formulate pentru înzestrarea armatelor naționale) curg șuvoi. Sunt și aceste comenzi forme de stimulare economică. În sfârșit, investițiile directe ale statului în lucrările publice de mare amplitudine, în programe sanitare, sociale sau de educație susțin dinamismul economic în mai toate aceste state.

În România, dl Bolojan și ai săi miniștri recită catastrofic singurul refren de care e capabil un sfertodoct în mâinile căruia a căzut administrarea unui stat: „Sărăcia-n dos mă-npunge, eu tot fug și ea m-ajunge!”. Și N. Ceaușescu avea obsesia reducerii tuturor cheltuielilor în scopul restituirii datoriilor anterior angajate și dobândirii unei independențe economice în care nimeni cât de cât instruit din punct de vedere economic nu putea realmente crede. De frică și pentru că nimeni nu avea curajul să i se opună, sceleratul din Carpați a fost lăsat să-și facă numărul de clovn. Rezultatul a fost unul dezastruos. Românii au ajuns literalmente disperați de foame și de frig.

Astăzi pretindem că trăim într-o democrație pluralistă și reprezentativă. Asta îl încurcă sau ar trebui să-l încurce rău pe dl Bolojan. Dumnealui ar trebui să ne explice ce măsuri pro active, de stimulare a productivității economiei reale a României, pot fi observate în cuprinsul programului de guvernare, pe care Parlamentul i l-a aprobat într-o manieră expeditivă? Sau cum înțelege Guvernul Domniei Sale să exercite funcțiile de strategie și de implementare, pe care art. 15 din Codul administrativ le-a atașat, principial, oricărui cabinet din această țară?

Nu cred că dl Bolojan are vreo cât de mică apăsare legată de stimularea investițiilor ori a plasării de capitaluri în economia reală a României. Pentru că nici nu poate gândi măsuri de o asemenea factură. De o bună bucată de vreme, guvernele de la București — oricum s-au numit ele — au uitat că un sistem economic, oricât de capitalist ar fi el, nu funcționează ca un perpetuum mobile, ci are nevoie de stimuli, mai ales într-o perioadă de reașezare a realităților geo-strategice la nivel global. Ar trebui să fim onești, să lăsăm de-o parte fanfaronada politicianistă și să recunoaștem că a aștepta de la actualul Guvern un program de relansare economică este ca și cum ne-am propune să-l așteptăm pe Godot. Ar fi un efort zadarnic. E foarte simplu să vehiculezi la nesfârșit „chestiunea ucraineană” sau necesitatea stringentă de a ajuta Republica Moldova, să majorezi brutal taxele și impozitele, îndeosebi pe muncă și pe veniturile modeste, după care să pretinzi că guvernezi. În realitate, Guvernul Bolojan nu guvernează. El stoarce pur și simplu veniturile unei majorități care nu a ajuns și nici nu putea ajunge suficient de avută, încât să poată suporta omenește chinul la care este astăzi supusă. Așteptând ca Guvernul Bolojan să ne miluiască, dându-ne un autentic program de guvernare, noi, cei mulți și proști, ne supunem umil dijmuirii reprobabile, în speranța că vom trece și peste această inevitabilă nenorocire.