Așa nu! Cu coaja de mașină pe pista de biciclete, în Piața Sinaia din Timișoara

1347

În timp ce bicicliștii din Timișoara se plâng de mai mulți ani că pistele de acces sunt tot mai puține și, de cele mai multe ori, blocate, șoferul nesimțit al acestui autoturism s-a gândit că cel mai bine este să își parcheze coaja de mașină exact pe pistă.

Individul a fost surprins, vineri, 5 ianuarie, la ora 12.30, în Piața Sinaia. În așteptarea lui nepăsătoare, se juca frumușel la telefonul mobil. De fapt, pentru ca gestul său să atingă impertinența supremă, a blocat circulația și pe jumătate din trecerea de pietoni…!!

Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația în vigoare pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea autovehiculelor. Sancțiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea pe pistele pentru bicicliști sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă.

Persoanele care observă autovehicule parcate pe pistele amenajate în oraș pentru circulația bicicliștilor pot sesiza aceste aspecte la numărul de telefon special înființat 0356.913.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.