Artiștii locali, sprijiniți de Bega Bulevard. Vezi programul complet al evenimentului

100

Începutul de toamnă înseamnă sărbătoare mare în Timișoara. În prima parte a lunii septembrie are loc festivalul Bega Bulevard. Anul acesta, fondurile strânse vor fi folosite pentru a sprijini artiștii locali.

„Suma adunată din vânzarea răţuştelor va fi destinată sprijinirii artiştilor locali, prin crearea a două spaţii culturale. Premiul 1 va fi 1000 de euro, premiul 2-zbor deasupra Timişoarei, premiul 3 un smartphone, plus alte premii”, transmite Primăria Timișoara.

Festivalul începe în 7 septembrie, iar cursa rățuștelor este programată pentru 9 septembrie.

”Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 7 septembrie 2018, începând cu ora 18, pe scena amenajată pe malul canalului Bega, vizavi de Parcul Alpinet, urmată de parada ambarcaţiunilor pe Bega şi momentele artistice prezentate de către DJ K-lu, Cover Up, Alexandra Ungureanu, Peregrinii & Deep6Project (demonstraţii cu foc) şi Mandinga. Paralel, în Parcul Alpinet, între orele 18.00 – 20.30 se vor derula activităţi pentru copii prin atelierele creative organizate special în acest scop.

Sâmbătă, 08.09.2018, atelierele îşi deschid activitatea de la ora 10, între orele 18– 20 fiind organizate de către Salvo plimbări pe Bega cu bărcile pneumatice pentru toţi cei dornici de relaxare.

Programul artistic al zilei de sâmbătă debutează tot de la ora 18, având următoarea distribuţie: Sean Norvis, Vest Phoenix Cover, Jo, Amaris Agnis ( jocuri cu foc) şi Taxi. Seara se va încheia cu un show 3D de proiecţii pe apă.

Duminică, 09.09.2018, Asociaţia Puppet Mania, Compania Phantasia şi Radio Timişoara vor creiona, în Parcul Alpinet, începând cu ora 9, o emisiune interactivă cu şi pentru copii “Poveşti şi Legende cu şi despre Raţă”. De la ora 13, Salvo vă invită să urmăriţi simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă, pentru ca după amiaza să aparţină acţiunii „Cursa răţuştelor”, organizată de Rotaract în colaborare cu Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara.

Astfel, de la ora 16 se va desfăşura Cursa Sponsorilor, iar de la ora 17 vor fi lansate la apă răţuştele ce vor putea fi achiziţionate din incinta mall-urilor timişorene şi de la standurile amenajate special în acest sens în zona de desfăşurare a festivalului. Se vor acorda de către organizatorii cursei numeroase premii”, mai spun autoritățile.

Iată programul complet al festivalului:

Vineri, 07.09.2018

Ora 18 -Deschiderea oficială
Ora 18.10 Parada ambarcaţiunilor Participă : Poliţia Locală Timişoara, Clubul Sportiv Şcolar Bega, CSU Politehnica Timişoara, CS Municipal, Club Nautic, Club Sportiv Şcolar nr. 1, Corabia Piraţilor,Formaţiunea SALVO, ISU Banat, Societatea de Transport Public Timişoara, West Sport SRL
Ora18.45 – scenă: DJ K-lu, Cover Up, Alexandra Ungureanu, Peregrinii &Deep6Project ;i Mandinga
Orele 18.00 – 20.30 Parcul Alpinet – ateliere

Sâmbătă, 08.09.2018
Orele 10.00 – 20.30 Parcul Alpinet – Program ateliere
Orele 18.00 – 20 Plimbări pe Bega (Formaţiunea SALVO)
Ora 18.00 – scenă: Sean Norvis, Vest Phoenix Cover, Jo, Amaris Agnis, Taxi
Ora 22.00 Show 3D – proiecţii pe apă

Duminică, 09.09.2018
Ora 9.00 Poveşti şi Legende cu şi despre Raţă – Asociaţia Puppet Mania, Compania Phantasia şi Radio Timişoara
Orele 10 – 20.30 Parcul Alpinet – Program ateliere
Ora 13- Simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă – Formaţiunea SALVO
Ora 16- Cursa Sponsorilor
Ora 17-Cursa Răţuştelor şi decernarea premiilor Scenă: DJ Zoli Varga

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.