Arest de 30 de zile pentru bărbatul care și-a înjunghiat soția

166

Florin Bracău, bărbatul din Bozovici care și-a ucis cu sânge rece soția, a fost arestat ieri pentru 30 de zile. Ancheta procurorilor continuă, măsura arestului preventiv fiind solicitată abia zilele acestea deoarece agresorul a încercat să se sinucidă imediat după faptă. Însă săptămâna aceasta, după ce Bracău a fost tratat de medicii din Reșița și Timișoara, judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraș-Severin le-a fost înaintat referatul cu propunerea de arestare preventivă.

„Prin referatul cu propunere de arestare preventivă din data de 17.05.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a solicitat arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 17.05.2017 şi până la data de 15.06.2017, inclusiv, a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Referatul împreună cu dosarul de urmărire penală s-a înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Caraş-Severin”, se arată într-un comunicat de presă emis de procurori. Potrivit anchetatorilor, pe 2 mai, Bracău și-a lovit soția cu un cuțit „în zona toraco-abdominală, iar în urma leziunilor traumatice suferite aceasta a decedat”. Procurorii au dispus în aceeași zi începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor.

LĂSAȚI UN MESAJ