Ard din nou pădurile Banatului! Mobilizare de forțe pentru stingerea unui incendiu în Parcul Naţional Domogled

149

Un nou incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, a declarat, pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi.

„Incendiul a izbucnit în Parcul Naţional Domogled la scurt timp după ora 9.00. La această oră este un singur focar, care poate fi vizualizat din DN 67D. ISU Mehedinţi se deplasează către locul intervenţiei cu 12 pompieri, iar Ocolul Silvic Tarniţa, cu opt lucrători şi doi rangeri ai Parcului Naţional Domogled”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Amintim că, pe data de 18 iulie, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei a izbucnit un incendiu care a fost stins abia după patru zile, fiind afectate circa 40 de hectare de litieră şi coronament, dar şi pinul negru de Banat, care este răspândit în special în sud-vestul ţării, aproximativ 90% din suprafaţa ocupată regăsindu-se în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei.

sursă: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.