Ar putea începe şantierul centurii de sud a Timişoarei. Contestaţia a fost respinsă

309

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins contestaţia depusă la atribuirea contractului de construire a centurii de ocolire pe partea de sud a Timişoarei. Teoretic, lucrările ar putea începe anul acesta, constructorul desemnat fiind Tirrena Scavi.

Mai trebuie ca motivarea sentinţei să ajungă la Compania de Drumuri, unde apoi se va semna contractul de proiectare şi execuţie. Costul se ridică la peste 60 de milioane de lei.

Constructorul trebuie să facă şi proiectarea, în 6 luni, iar apoi va avea la dispoziţie 2 ani pentru construirea celor 25 de kilometri.

Povestea centurii din sudul oraşului a început în 24 aprilie 2017, când mai marii Companiei de Drumuri anunțau fericiți că au demarat licitaţia aşteptată de aproape 10 ani. De 8 ori au încercat să desemneze un constructor, dar contestațiile i-au făcut să reia procedurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.