19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Aquatim explică despre factură canal apă meteo

Cum plătim apa meteo? Este una dintre întrebările frecvente pe care Aquatim le primește, pe toate mijloacele de comunicare oficiale, astfel că venim în sprijinul clienților, cu explicații detaliate.

Prin urmare, factura fiecărui consumator conține o rubrică, numită Canal Apă meteorică. Cantitatea în cauză se calculează înmulțind cantitatea de apă meteo, transmisă de Administrația Națională de Meteorologie – ANM – cu suprafața de colectare pe care clientul a declarat-o în momentul încheierii contractului cu Aquatim.

Pentru a veni în sprijinul clienților, precizăm că, în cazul unor ploi torențiale extreme – așa cum se înregistrează în ultimii ani – implicit generatoare de cantități majore de apă, Aquatim va factura doar acele cantități care sunt preluate de sistemul de canalizare, respectiv de stația de epurare.

Tariful canalizării apei meteo este același cu tariful canalizării apei potabile pentru că serviciile prestate, în ambele cazuri, sunt aceleași: colectare, transport, epurare apă uzată. Costurile aferente sunt importante iar finalul acestui procedeu complex este unul benefic pentru consumatori.

În scopul limitării cantității apelor meteorice, Aquatim încurajează, acolo unde este posibil, aplicarea de soluții individuale: infiltrare, colectarea apei meteo în rezervoare speciale și utilizarea ei, spre exemplu, în udatul grădinilor sau a spațiilor verzi din curte sau din preajma locuințelor proprii.

Alte subiecte :

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :