Aproape 400 de oameni au fost evacuaţi din Mina Lupeni, afectată de inundaţii

70

370 de angajaţi au fost evacuaţi vineri, din subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, după ce apa din inundaţii a intrat, prin puţul de acces al minerilor, până în zona galeriilor, unde a ajuns la nivelul de un metru.

Operaţiunea de evacuare s-a derulat fără probleme, astfel că toţi oamenii au ieşit la suprafaţă fără să fie înregistrate victime.

„La ora 9.30, am evacuat lucrătorii din subteranul Minei Lupeni, pentru că am avut inundaţii foarte mari şi apa s-a infiltrat în subteran prin puţul de coborâre. Apa a crescut foarte mult şi a fost nevoie să evacuăm toţi lucrătorii, la suprafaţă. La momentul evacuării, apa măsura aproximativ un metru”, a declarat, pentru AGERPRES, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu.

Pagubele din subteran urmează să fie evaluate după ce angajaţii minei vor reuşi să îndepărteze apa adunată în jurul puţului de coborâre de la suprafaţă, unde aceasta măsoară circa un metru şi jumătate.

„Lucrăm la evacuarea apei de la suprafaţă, pentru că, în jurul puţului, s-a strâns o cantitate mare, ce a ajuns la un nivel de peste un metru şi jumătate. După ce evacuăm apa de la suprafaţă, vom intra cu salvatorii în subteran şi vom vedea ce pagube şi ce probleme sunt acolo”, a precizat Roşu.

Localităţile cele mai afectate de inundaţiile produse, vineri, de revărsarea râului Jiului de Vest sunt oraşele Lupeni şi Uricani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.