Aproape 40 de timișeni au uitat de carantină sau de restricția de circulație pe timp de noapte și s-au ales cu amenzi

39

Aproape 40 de timișeni au uitat de restricțiile de circulație pe timp de noapte sau din zonele aflate în carantină. Au fost prinși de polițiști pe străzi fără un motiv întemeiat și s-au ales cu amenzi, în ultima zi. Controalele au fost făcute de 290 de forţe de ordine, fiind verificate 112 societăți comerciale, precum şi 108 mijloace de transport persoane, dintre care 44 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3.000 de persoane.

”Pentru abaterile constatate au fost aplicate 322 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală 140.600 de lei. Dintre acestea, 283 de sancțiuni contravenționale în valoare de 115.600 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 38 de sanctiuni în valoare de 23.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulatie”, a transmis IPJ Timiș.

Nu uitați că în comunele Giroc, Ghiroda, Dumbrăvița și Moșnița Nouă este carantină și aveți nevoie de declarații pe proprie răspundere pentru a ieși din case. Aceeași măsură se aplică și celor care intră sau ies din localități. A rămas în igoare și restricția de a ieși pe străzi, în tot județul, după ora 23:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.