15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Aproape 40 de migranți, ascunși în remorci, au fost prinși la granița cu Ungaria

Aproape 40 de migranți au fost prinși la granița cu Ungaria în timp ce încercau să treacă în țara vecină ascunși în remorcile unor vehicule de marfă. Toți au fost capturați la Nădlac II.

Sâmbătă dimineață, 21 de tranfugi au fost găsiți în camionul condus de un român ce transporta bunuri casnica în Franța.

„Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în ultimele 24 de ore, colegii noștri au mai efectuat controlul amănunțit asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în România și condus de un cetățean român și a unei autoutilitare condusă de un bulgar, având ca destinație Germania, respectiv Austria.

În urma efectuării controlului amănunțit al mijloacelor de transport, au fost descoperiți în compartimentul pentru marfă al ansamblului rutier și într-un locaș special amenajat al autoutilitarei, șaptesprezece cetățeni străini”, a transmis Poliția de Frontieră.
Migranții provin din Afganistan, India, Irak, Pakistan și Egipt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :