6.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Aproape 10.000 de români cu COVID-19, decedați în spitale

Până astăzi, 9.916 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.11 (10:00) – 21.11 (10:00) au fost raportate 160 de decese (98 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani,16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani.

151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.294.Dintre acestea, 1.132 sunt internate la ATI. Aatăzi, au fost raportate și aproape 10.000 de noi cazuri.
Sursa: Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua internațională a securității și sănătății în muncă

ITM TIMIȘ organizează luni, 29 aprilie 2024, de la ora 11, la sediul instituției din loc. Giroc, str. Calea Timișoarei nr....

Mai multe spitale din Timișoara se pregătesc să ,,tragă obloanele”. Ce se va întâmpla cu miile de pacienți dacă fondurile cerute nu vor veni...

Situația financiară a marilor spitale rămâne una critică, în ciuda semnalelor trase în mod repetat de conducerile unităților sanitare. Marile spitale din Timișoara se confruntă,...

Citește și :