Anunțul ministrului Muncii despre alocațiile copiilor. Când și cu cât vor crește în acest an

40

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat miercuri seara că alocațiile vor fi majorate cu 20% începând cu data de 1 februarie. Totodată, ministrul a mai spus că Parlamentul va dezbate propunerea referitoare la o nouă majorare cu 20% a alocațiilor, iar în funcție de decizia Legislativului va fi stabilit și calendarul de majorare a alocațiilor, informează site-ul agenției Agerpres.

„Alocaţiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în Parlament şi vom vedea în Parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%”, a spus Raluca Turcan în cadrul unui interviu acordat TVR.

Potrivit acesteia, următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august. Creșterea de 20% înseamnă că alocația pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani va ajunge la valoarea de 214 lei pe lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.