Anunț bombă despre cine va prelua o funcție importantă în noul guvern, din toamnă! Două nume grele așteaptă deciziile lui Iohannis

165

Maior, din nou ambasador. George Maior va fi trimis ambasador în alt stat, Emil Hurezeanu va fi viitorul ministru de Externe, iar Bogdan Aurescu va primi o misiune diplomatică. Sunt opiniile lui Vasile Dîncu, liderul informal al PSD.

Maior, din nou ambasador. „Nu cred că George Maior va intra în politică, cred că își va continua activitatea diplomatică. Va primi un nou mandat de ambasador. Va avea o altă misiune diplomatică, poate nu de importanța celei actuale, de ambasador al României în Statele Unite ale Americii”, a declarat Vasile Dîncu la o emisiune moderată de Cozmin Gușă la Gold FM.

Nici nu s-a întors în țară și George Maior este “trimis” în Iordania Știe Vasile Dîncu ce spune. Potrivit surselor politice, o posibilă ambasadă alocată lui George Maior ar fi cea din Iordania. Alte surse politice îl trimit pe fostul șef al SRI într-o ambasadă europeană.

Liderul PSD a precizat că este “prieten din copilărie” cu George Maior.

Ambii provin din rândul politicienilor social-democrați ai “Grupului de la Cluj”, conform definiției puse de mass-media cu 20 de ani în urmă.

Lui Maior îi expirase de doi ani mandatul de ambasador în SUA Prietenul la nevoie se cunoaște. Vasile Dîncu a spus că rechemarea lui George Maior din funcția de ambasador la Washington “nu a fost o sancțiune” din partea șefului statului deoarece acestuia îi expirase mandatul cu doi ani în urmă și a insistat pe relațiile bune dintre președintele Iohannis și George Maior, în calitate de ambasador în SUA.

Există multe umbre în trecutul lui George Maior. Când acesta era directorul general al SRI, iar în România se desfășura campania pentru alegerile prezidențiale din 2014, în care se confruntau Klaus Iohannis din partea PNL și Victor Ponta din partea PSD, presa a relatat despre susținerea subterană acordată de Maior fostului său coleg de partid. Ponta.

Iohannis și Maior s-au intersectat în campania prezidențială din 2014

Respectiv, s-a încercat o blocare a candidaturii lui Iohannis la președinția României prin deschiderea intempestivă împotriva lui a unui dosar la Agenția Națională de Integritate (ANI). Demersul a fost stopat după acuzațiile din societatea civilă, din presă și din clasa politică de intervenții cu dedicație pentru candidatul PSD.

După câștigarea alegerilor prezidențiale de către Iohannis, George Maior și-a dat demisia din SRI. La opt luni după retragerea din șefia celui mai important serviciu secret din România, șeful statului l-a trimis pe Maior ambasador în SUA.

Cuplul ex-SRI Maior și Coldea, colegi la SNSPA

Dîncu a vorbit și despre relația lui George Maior cu fostul lui adjunct din SRI, controversatul Florian Coldea, încercând o separare calitativă între cei doi în favoarea lui Maior.

În prezent, atât Maior cât și Coldea ocupă câte o catedră universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), acolo unde predă și soția lui Coldea.

„Ei au lucrat pe posturi foarte diferite în SRI. Coldea era operativ, Maior se ocupa de strategii. Dar își pot găsi
amândoi un loc în echipa de la SNSPA”, a cosmetizat prietenul lui Maior trecutul umbros al tandemului care a condus SRI.

Ambasadorul rechemat din Germania, Emil Hurezeanu este plasat de Vasile Dîncu în funcția de viitor ministru de Externe în locul lui Bogdan Aurescu. Despre care liderul PSD a declarat că va primi o misiune diplomatică într-una din cele 23 de ambasade ai căror ocupanți au fost rechemați din posturi pe 22 februarie, printr-un decret semnat de
președintele Iohannis.

Emil Hurezeanu, ministru de Externe din toamnă, în noul guvern

„Eu cred că Emil Hurezeanu va fi ministru de Externe după remaniere. În toamnă cred că va fi o remaniere a Guvernului cu intenția de a restarta guvernarea. Este nevoia de “a se schimba caii”.

Calitățile lui Emil sunt la superlativ. Este un intelectual de valoare. Într-o echipă nouă la Guvern ne va face nouă (celor de la PSD n.r.) probleme”, l-a comentat prietenos liderul PSD, pe Emil Hurezeanu.

Cei doi au fost colegi cu 20 de ani în urmă în Cabinetul Năstase unde Dîncu era ministrul Comunicării, iar Hurezeanu, consilierul de imagine al premierului Adrian Năstase.

Vasile Dîncu crede că este iminentă o remaniere guvernamentală în toamnă deoarece actuala formulă executivă se află în zodia conflictelor politice acute dintre PNL și progresiștii de la USR-PLUS. Conflicte care nu sunt agreate deloc pe șeful statului. Care le va reteza.

Conflictele dintre USR-PLUS și PNL nu sunt pe placul lui Iohannis “Klaus Iohannis a avut un vis. Să aibă un guvern cu tentă liberală care să nu-i facă probleme. Nici el nu crede ce se întâmplă. Nemții spun că dacă este o gândire rațională la bază, orice conflict se poate media. Această naivitate a avut-o și președintele Iohannis (…)

PNL este un partid mainstream, vrea schimbări, dar nu bruște. Alianța USR-PLUS vrea schimbare cu orice risc, crede în propriile slogane. Iohannis caută consens, dar va fi complicat”, a explicat liderul PSD de ce crede că în
toamnă urmează o remaniere.

Șeful statului are de completat 23 de ambasade

Dincolo de temperarea crizelor interne din coaliția de guvernare, președintele își vede și de agenda prezidențială. Klaus Iohannis a rechemat pe 22 februarie în țară, 23 de ambasadori din state importante din UE, din Japonia, de la Vatican, din Kuweit. Printre cei rechemați se află Emil Huhttps://evz.ro/george-maior-din-nou-ambasador-emil-hurezeanu-ministru-de-externe-din-toamna-un-nou-guvern.html?fbclid=IwAR16zUYIu4eAvqTUwmB3RBrltCUkWggbaKvjbtAEqxgcFaUvSsOTB-H6sCUrezeanu, ambasador în Germania, George Maior, ambasador în SUA, Bogdan Mazuru, ambasador în Austria, diplomat de carieră lungă. Tuturor ambasadorilor rechemați le expirase mandatul deținut.

Potrivit surselor politice, o parte dintre aceștia vor fi trimiși la alte ambasade. Conform procedurilor diplomatice, revenirea ambasadorilor în țară va avea loc peste câteva luni.

Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ