Anunț-bombă de la Ministerul Finanțelor. Se pregătește o amnistie fiscală! Cine scapă complet de datorii

943

Vine amnistia, dar nu este penală, e fiscală: Ministerul Finanțelor pregătește o amnistie fiscală care se va aplica atât persoanelor fizice, cât și celor juridice care aveau datorii la ANAF la data de 31 decembrie 2017, iar datorii de aproximativ 100 de miliarde de lei vor fi șterse, scrie Hotnews.ro.

Nu putem vorbi momentan de un proiect pe tema amnistiei fiscale. Sunt mai multe idei. Una dintre ele, pe care o luăm în calcul, este ca aceasta să se aplice pentru cei cu datorii la data de 31 decembrie 2017.

Se va aplica atât persoanelor fizice, cât și juridice. Vorbim de circa 100 miliarde lei, din care doar 3 miliarde sunt datorii ale persoanelor fizice.

Mare parte din sumă nu mai poate fi recuperată, așa că mai bine să o ștergem. Pe partea de persoane juridice sunt circa 17 miliarde lei care pot fi recuperate, dar în decursul a foarte mulți ani’, potrivit surselor citate de site-ul respectiv.

‘Amnistia fiscală este un subiect pe care îl avem în lucru la nivelul Ministerului de Finanţe, dar nu se referă la domnul Iohannis. Este un posibil mecanism pentru a stimula partea de economie românească. N-am să vă dau acum detalii referitor la această idee, dar este în lucru un astfel de mecanism şi vom discuta în următoarele zile, la nivelul conducerii Comisiei şi la nivel de Guvern, pentru a vedea dacă o astfel de măsură poate fi aplicată şi care vor fi efectele’, spunea Teodorovici, în 6 iulie.

Subiectul amnistiei fiscale a reapărut brusc pe agenda publică după ce Liviu Dragnea, președintele PSD, s-a arătat public nemulțumit de faptul că Ministerul de Finanțe și ANAF nu recuperează banii pe care i-ar datora președintele Klaus Iohannis pe veniturile din chiria unui imobil pierdut în instanță.

Teodorovici s-a arătat recent nemulțumit și de faptul că Fiscul publică lista datornicilor. Robert Negoita, primarul sectorului 3, (PSD) este în fruntea clasamentului privind datornicii persoane fizice, cu o sumă de 238 milioane de lei pe care trebuie să o achite.

În 2015, când făcea parte din Guvernul Ponta, Teodorovici a mai promovat o astfel de măsură. Poreclită atunci ‘mica amnistie’, aceasta anula o serie de obligații stabilite de Fisc, precum și reîncadrarea unor activități independente și stabilirea unor contribuții de sănătate pentru o serie de venituri mici.

Acum, însă, ar fi vorba de faptul că o serie de companii de stat au probleme financiare.

Principalele companii de stat cu probleme sunt Complexul Energetic Hunedoara, Poșta Română sau CFR Marfă și CFR Călători.

„Sunt multe companii de stat pe care nu le poți ajuta din cauza legislației europene pe tema ajutorului de stat. Așadar, decât să le închidem, pentru că vorbim de locuri de muncă, nu mai bine le ajutăm?’, au precizat sursele respective pentru Hotnews.

Citește mai mult aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.