5.1 C
Timișoara
marți 12 noiembrie 2024

ANOTIMPURI, un spectacol Bis Teatru Sibiu, se joacă de două ori pe scena Teatrului Merlin din Timișoara

La mai puțin de o lună de la maratonul teatral care s-a desfășurat în 12-13 octombrie în Timișoara, organizatorii festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, vin cu o nouă propunere în orașul de pe Bega.

Spectacolul feerie ANOTIMPURI, scris și regizat de Bogdan Sărătean va fi jucat de două ori la Teatrul Merlin, în 2 noiembrie, la ora 12:00 și la ora 17:00.
Alături de actorii companiei Bis Teatru, pe scenă vor urca perfomeri cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, printre care și timișoreanul Annadi Ilie, în vârstă de doar 11 ani.
Textul este inspirat de basmul “Uriașul care se iubea doar pe sine de Oscar Wilde”, iar spectacolul îmbină dimensiunea onirică cu cea comică, fiind recomandat TUTUROR spectatorilor cu vârsta de peste 6 ani.
INTRARE la cele două reprezentații este LIBERĂ, pe bază de rezervare la numărul 0748189149 (DOAR PRIN SMS).
Dublul eveniment face parte din proiectul “Să vorbim despre încălzirea globală”, implementat de Asociația Bis (Bis Teatru), finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte în cadrul programului “Tineret în acțiune 2024.” Partener: Fundația Județeană pentru Tineret Timiș – FITT.
În cadrul demersului, aproximativ 450 de elevi din unități de învățământ din Timișoara au beneficiat de o serie de intervenții culturale susținute de actorul Bogdan Constantin Tălmaciu, interpretul rolului principal din ANOTIMPURI.


…..
ANOTIMPURI un spectacol Bis Teatru cu:
Bogdan Constantin Tălmaciu
Claudiu Fălămaș
Andrada Grosu
Diana Cătănescu
Sabrina Bărbulescu
Cu participarea extraordinară a copiilor: SONIA LEIA (5 ani) și ANNADI ILIE (11 ani)
La vioară: Maria Rotaru (14 Ani)
Light & sound design: Cosmin Lupu și Dan Țilea aka Matli
Scenografia: Alexandra Budianu
Scenariul & regia: Bogdan Sărătean

SÂMBĂTĂ, 2 noiembrie 2024, TEATRUL MERLIN
Ora 12:00 și ora 17:00 (DOUĂ reprezentații)
INTRARE LIBERĂ pe bază de rezervare la numărul 0748189149 (DOAR PRIN SMS).
Durată spectacol: 55 de minute. RECOMANDARE DE VÂRSTĂ: 6+


…..
A doua zi, în 3 noiembrie 2024, spectatorii cu vârsta de peste 18 ani sunt așteptați la un
PERFORMANCE de o cu totul altă factură, care poartă de asemenea semnătura regizorului-
dramaturg Bogdan Sărătean.
EXIL va fi prezentat la Pixel Club (Piața Unirii) la ora 14:00, ca rezultat al unei burse de creație ENERGIE. Intrarea este liberă.
Performance-ul presupune apariția video, cât și prezența fizică a cinci migranți de pe continentul african, care s-au stabilit în Timișoara chiar în anul Capitalei Europene a Culturii.
Prezentarea conține secvențe video deosebit de dure, filmate în timpul reprimării protestelor civile din Uganda în anul 2020, nerecomandate minorilor.
EXIL a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.
…..
În 12-13 octombrie 2024, Asociația Bis (Bis Teatru) a organizat la Timișoara, pentru al doilea an la rând, festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, un maraton al teatrului independent.
Acțiunea s-a bucurat de un success extraordinar, sălile fiind arhipline, la ore neobișnuite din zi și din noapte.
Peste 4.000 de spectatori s-au bucurat de spectacolele și evenimentele din cadrul festivalului.
Nu mai puțin de 22 de evenimente s-au desfășurat în 12 spații din oraș, convenționale și neconvenționale, atât indoor cât și outdoor.
Toate reprezentațiile au avut loc așa cum au fost anunțate în program.
Proiectul a fost parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, fiind finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP este un concept Bis Teatru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Boala care ucide peste 2,5 milioane de oameni anual. Deși poate fi prevenită și tratată, continuă să facă victime

Pneumonia este considerată una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel global. În fiecare an, aproape 2,5 milioane de oameni pierd lupta cu această...

Un cunoscut om de afaceri s-a stins din viață în cel mai neașteptat moment

Marți, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din România s-a stins din viață. Aceasta se afla la masă alături de prieteni de-ai...

Citește și :