Angiograf modern, la Spitalul Municipal din Timișoara FOTO-VIDEO

146

Este deja un mai vechi obicei al medicinei timișorene de a se implica în colaborări fructuoase cu parteneri de peste hotare. Exemplele nu lipsesc aproape de la nici un nivel. De la dotări cu aparatură modernă până la stagii de pregătire sau conferințe pe teme de actualitate. Despre beneficiile unei astfel de colaborare transfrontalieră a vorbit în cadrul unui seminar doctor Maria Olimpia Oprea.

Cel mai nou exemplu al unei astfel de colaborări este implicarea Spitalului Municipal Timișoara într-un proiect transfrontalier cu parteneri din județul Bekes din Ungaria.
Prin apelarea cu succes la programele Interreg V-A România- Ungaria din cadrul Axei prioritare 4 ce sprijină înbunătățirea serviciilor de îngrijire a sănătății au fost accesate finanțări asigurate de Fondul European de Dezvoltare Regională au fost obținute sume ce se ridică la peste 2.300.000 euro.
În mod concret  au fost asigurate investiţii în infrastructura medicală și socială atât de necesarea spitalelor municipale din Timișoara și cel Central Județean din Gyula (Ungaria).
Valoarea totală a proiectului este de 2.707.466,44 euro, din care:

-85% reprezintă fonduri europene nerambursabile FEDR
-15% cofinanţare de la bugetul de stat pentru partenerul maghiar
-13% cofinanţare de la bugetul de stat și 2% fonduri proprii pentru partenerul român.

Proiectul comun a început la data de 1 ianuarie 2019 și se va termina după 24 de luni în 31 decembrie anul acesta 2020. Obiectivul general al proiectului de acum se adresează în special îmbunătățirea serviciilor de sănătate în două instituții medicale din județele Timiș și Békés pentru prevenirea, diagnosticul și tratamentul bolilor cardiovasculare și vasculare periferice, în beneficiul populației din zona Timiș – Békés printr-o abordare incluzivă și modernă.

Dar acest lucru se va putea împărți în alte două obiective specifice mai concrete după cum urmează:

1 Îmbunătățirea infrastructurii de sănătate pentru prevenirea, diagnosticul și tratamentul bolilor cardiovasculare și vasculare periferice în 2 instituții de sănătate din zona Timiș – Békés

2 îmbunătățirea accesului populației din zona Timiș – Békés la informații privind sănătatea și la servicii medicale de calitate pentru prevenirea, diagnosticul și tratamentul bolilor cardiovasculare și vasculare periferice.

Dintre activitățile specifice realizate prin acest parteneriat se pot enumera câteva acțiuni concrete. Prin finanțarea obținutî au fost Acestea au fost achiziționate și instalate de echipamente medicale performante pentru prevenirea, diagnosticul și tratamentul bolilor cardiovasculare și vasculare periferice. De asemenea, au mai fost organizate patru workshopuri comune pentru personalul medical din cele două județe în vederea îmbunătățirii abilităților medicale în domeniul diagnosticului și tratamentului bolilor cardiovasculare și vasculare periferice.

După cum a explicat prof. doctor Mirela Tomescu, medic cardiolog, seminariile au avut o largă adresabilitate pentru a se disemina cât mai mult informațiile despre riscurile bolilor de inimă. Dar nu doar specialiștii au beneficiat de un aport de cunoștiințe noi ci și publicul larg ce a putut beneficia de alte patru seminarii în care au fost și se vor mai transmite informații despre prevenirea bolilor cardiovasculare și vasculare periferice. Publicul a putut afla de la specialiști sfsaturi medicale despre factorii de risc ce pot declanșa sau agrava bolile cardio-vasculare. Prin intermediul tehnicilor moderne dar și a păstrării distanței de siguranță s-a discutat la distanța din trei locuri diferite din Timișoara cu ajutorul camerelor și al ecranelor.

Este de interes pentru cei în suferința să știe că vor putea beneficia de unele aparate de ultimă generație ce au sosit la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara:

1 angiograf, deocamdată unic în țară
3 ecografe
1 software cardiac pentru RMN
4 monitoare TA
4 monitoare EKG
7 paturi medicale
4 electrocardiografe
2 defibrilatoare portabile

Pentru că nu este un simplu aparat, ci chiar vârful tehnicii din domeniu, medicii timișoreni ce vor lucra cu acest angiograf au dat câteva date despre acest echipament complex.
Angiograful biplan pentru cardiologie intervențională și vasculară periferică cu care se pot realiza:

– procedee pentru patologie arterială (stenoze, ocluzii vasculare carotidiene, la nivelul membrelor sau splanhnice).
– procedee pentru patologie oncologică cu afectare vasculară (procedee de chemoembolizare a diferitelor tumori și metastaze).
– procedee pentru patologie hemoragică (rupturi hepatice, splenice, hemoragii
– postoperatorii și postpartum).

Dar mai multe se pot afla și din declarațiile medicilor timisoreni din filmul de mai jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.