Angajații din învățământ și asistența medicală, sectoare esențiale în pandemie, au printre cele mai mici salarii în rândul adulților cu studii superioare

56

Salariile persoanelor cu studii superioare care lucrează în învățământ și în asistența medicală sunt mult inferioare altor profesii ce presupun studii universitare, în condițiile în care angajații din ambele domenii – învățământul și medical-sanitar – și-au confirmat, în pandemie, rolul vital pentru societate în ansamblu, arată un nou raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OECD), publicat săptămâna aceasta.

Documentul nu face referiri directe la România, însă alte rapoarte oferă referințe ce arată că situația este, în această țară, mai problematică decât în alte țări din regiune și din Europa.

Potrivit raportului menționat, în toate țările OECD angajații cu studii superioare câștigă, în medie, mai mult decât cei cu studii medii, existând însă variații considerabile în funcție de domeniul de studiu. Astfel, în medie la nivelul organizației, angajații din domeniile cu cele mai mari câștiguri (medicină, stomatologie) câștigă de două ori mai mult decât cei din domeniul cu cele mai mici venituri, cel al artelor. În acest domeniu, profesioniștii din multe țări câștigă mai puțin decât persoanele care au terminat doar liceul.

Citește articolul complet pe EduPedu.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.