Anchetă la o școală din vestul țării, după ce un copil de 10 ani a sunat la 112. Ce a reclamat

783

Poliţia Hunedoara face cercetări după ce un elev de 10 ani al unei şcoli din Călan, judeţul Hunedoara, ar fi fost lovit, vineri, în cap, de către învăţătoarea sa, scrie mediafax.ro.

Potrivit Poliţiei Hunedoara, Poliţia Călan a fost sesizată, vineri, de un copil în vârstă de 10 ani, din Călan, elev la o şcoală din localitate, despre faptul că, în timp ce era în clasă, în timpul orei de curs, a fost lovit în zona capului de către învăţătoarea sa.

”În data de 19.01.2018, în jurul orei 9:15, Poliţia Oraşului Călan a fost sesizată direct de un minor în vârstă de 10 ani, din Călan, elev la o şcoală din localitate, despre faptul că, în jurul orei 8:45, în timp ce se afla în sala de clasă, în timpul orei de curs, a fost lovit în zona capului de către învăţătoarea sa, iar din lovitură s-a lovit la buză, de bancă”, arată IPJ Hunedoara.

Copilul, care avea răni la buze, a fost însoţit de bunica sa la UPU Călan, pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii fac cercetări pentru purtare abuzivă, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.