ANAF se laudă că a dat lovitura! Ce se întâmplă cu Finanțele țării

114

Ministrul Finanțelor Publice, Orlando Teodorovici, a anunţat o premieră în ceea ce priveşte ANAF, iar mâine, 30 august, va prezenta documentele.

Execuţia bugetară la şapte luni va fi publicată joi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi arată foarte bine, fiind înregistrat un record de colectare de la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală până în prezent, iar deficitul bugetar este de 1,26% din PIB, a declarat miercuri seara, la Antena 3, ministrul de resort, Eugen Teodorovici.

„O să fie publicată mâine pe site (execuţia bugetară n.r). E adevărat, a întârziat ….Execuţia arată foarte bine şi ANAF a făcut un pas important în direcţia pe care am impus-o şi anume de a creşte partea de colectare. Am spus că mă orientez foarte mult şi foarte atent la TVA, accize, taxe vamale, în special aceste trei elemente, şi ţin foarte mult ca până la final de an 2018 planul pe care legea 2/2018, Legea bugetului, a fost aprobată să fie respectat la leu. Este un record în colectare, de la înfiinţarea ANAF până în prezent. E recordul absolut.(…)Mai mult, deficitul la 7 luni de zile este 1,26%, adică suntem exact în parametrii pe care Parlamentul, Guvernul, i-a anticipat, i-a aprobat, aşa că nu trebuie să fie niciun element de risc. Mai mult, la rectificare o să vedeţi că sunt prinşi pentru partea de locale, de primării, tot ce au primăriile de finanţat pentru investiţii până la finalul acestui an, vor primi bani. Acest Guvern nu va spune niciodată nu sau că nu se poate la tot ce înseamnă bani pentru investiţii”, a explicat Teodorovici.

În iunie, deficitul bugetului general consolidat a crescut de aproape două ori (83%), ajungând la 14,97 miliarde de lei, faţă de 8,14 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an, potrivit datelor publicate joi seară de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Faţă de perioada similară a anului trecut, avansul deficitului bugetar a fost de peste trei ori.

„Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat pe primele şase luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 14,97 miliarde lei, respectiv 1,61% din PIB, comparativ cu ţinta de deficit programată pentru această perioadă de 2,21% din PIB”, anunţa MFP.AGERPRES

sursa – capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.