ANAF ,,intră la rupere” în sectorul terase și restaurante din Banat și din țară!

322

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a aplicat sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) de peste 2,666 milioane lei, în urma controalelor desfăşurate în perioada 16-17 iunie, la contribuabilii care desfăşoară activitate semnificativă în domeniul teraselor, restaurantelor şi cluburilor.

Controalele Fiscului nu se vor opri aici, vizate fiind și județele din Banat, precum Timiș, Arad și Caraș-Severin, în perioada următoare.

Conform unui comunicat al ANAF, controalele efectuate până acum au vizat 459 contribuabili şi în urma acestora au fost aplicate 628 sancţiuni contravenţionale principale (436 amenzi şi 192 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 2,589 milioane lei, fiind confiscate, totodată, sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 77.408 lei, din care: sume (numerar) în valoare de 51.682 lei, venituri ilicite în valoare de 11.657 lei şi bunuri în valoare de 14.069 lei.

De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii a nouă contribuabili (din care trei pentru neutilizare aparate de marcat electronice fiscale – AMEF, două pentru nedotare cu AMEF şi patru pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015).

Dintre cele 628 sancţiuni contravenţionale, 452 sancţiuni contravenţionale (72%) au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 28/1999, respectiv pentru neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile şi serviciile prestate, neîntocmirea documentelor justificative pentru sumele introduse/extrase din unitate, emiterea de bonuri fiscale care nu conţin toate informaţiile prevăzute de lege, 139 sancţiuni contravenţionale (22%) au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 82/1991, referitoare la întocmirea documentelor justificative, iar 37 dintre acestea (6%) reprezintă alte sancţiuni.

sursă: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.