ANAF începe să te ”caute” prin… vecini! Cum vrea fiscul să-și recupereze banii de la datornici

167

Inspectorii ANAF apelează la metode din perioada comunismului pentru a reuşi să colecteze cât mai repede şi mai mulţi bani de la datornici. Aceştia au dreptul să ceară aceste informaţii mai ales în cazul persoanelor suspectate că au surse de venit nedeclarate.

Persoanele fizice ar putea fi acum pârâte la ANAF de vecini sau apropiaţi. În cazul în care există suspiciuni de venituri nedeclarate, ANAF va face controale amănunţite. Probleme din cauza ANAF-ului trebuie să-şi facă în mod special acele persoane ale căror venituri declarate sunt cu mult mai mici decât cele reale, mai ales dacă nu pot aduce justificări pentru diferenţele pe care inspectorii de la Fisc le găsesc. Este vorba, de exemplu, de acei români cu venituri nedeclarate, din diverse activităţi, dar despre care ANAF află din alte surse, neoficiale, cum ar fi vecini sau persoane apropiate. Spre exemplu, dacă ai maşină de 100.000 de euro şi stai la bloc într-un apartament cu 2 camere vei fi direct vizat.

Inspectorii compară veniturile estimate în cadrul analizei de risc realizată de Fisc şi veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori, pentru aceeaşi perioadă impozabilă. Dacă între aceste categorii este o diferenţă de mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puţin de 50.000 lei, diferenţa se consideră a fi una semnificativă şi Fiscul poate trece la următorul pas. Într-un final, inspectorul îi cere contribuabilului să prezinte documente justificative, în termen de 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare.

sursa – capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ