5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Ana Birchall, dată afară de la Ministerul Justiției din cauză că a vrut să desființeze SS. Cine este noul mininstru

CEX al PSD a decis să o remanieze pe Ana Birchall din funcția de ministru al Justiției. În locul ei va fi propusă Dana Gîrbovan, președintele UNJR, susținător al modificărilor aduse de PSD la legile justiției.

Ana Birchall va fi propusă pentru postul de vicepremier pe parteneriatul strategic.

Baronii PSD au cerut în ultimele două luni în mod insistent demiterea Anei Birchall de la Justiție, din cauza intenției ei de a desființa Secția Specială pentru investigarea magistraților.

Există de mai multă vreme nemulțumiri ale liderilor PSD legate și de refuzul Anei Birchall de a promova la ministerul Justiției oameni de partid sau propuși de partid. Birchall a respins categoric implicarea PSD în minister fapt care i-a atras furia colegilor.

De menționat este că una dintre propunerile făcute de ministru pentru un post de secretar de stat este Gheorghe Muscalu, fost șef al DIICOT și fost vicepreședinte al CSM.

Schimbul de opinii contrare între PSD și Ana Birchall pe tema activității și organizării ministerului de Justiție vine pe fondul unor discuții aprinse purtate de Birchall și Dăncilă în urmă cu o lună, din cauza Secției Speciale pentru investigarea magistraților, pe care actualul ministru vrea să o reintroducă sub control instituțional.

Existența Secției Speciale pentru investigarea magistraților a redevenit una dintre mizele principale pe agenda internă a PSD, după ce premierul Viorica Dăncilă se angajase public că partidul nu se va mai implica în treburile Justiției.

Ministrul Justiției, Ana Birchall, este subiectul nemulțumirilor colegilor din PSD mai ales din cauza opoziției sale față de activitatea și existența acestei Secții, dar, după ce a apărut în public informația conform căreia Viorica Dăncilă și-ar fi exprimat regretul că a numit-o la Ministerul Justiției, în cadrul întâlnirii cu Procurorul General al SUA, premierul a ținut să sublinieze în fața demnitarului american că ea a ales-o pe Birchall pentru acest portofoliu și că are întreg sprijinul său pentru activitatea la minister.

Într-o discuție informală purtată la Tulcea, în urmă cu o lună, premierul a recunoscut conversațiile pe tema Secției Speciale purtate cu ministrul Justiției, explicând că ea sprijină ideea unui proiect de lege în Parlament, chiar dacă ar fi vorba despre desființarea instituției. Rezistența la schimbare s-a manifestat și în privința proiectului elaborat de Birchall pentru scoaterea inspectorilor Antifraudă de sub controlul ministrului Finanțelor, Orlando Teodorovici, prin mutarea acestora în cadrul parchetelor. Ministrul a dorit să facă modificarea prin OUG, dar s-a lovit de refuzul colegilor din Guvern și textul s-a transformat în proiect de lege, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiției.

CEX al PSD a mai decis să îl numească pe Iulian Iancu pe postul de vicepremier pe probleme economice, iar la Educație pe senatorul PSD de Argeș, Șerban Valeca.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Politicianul gol

Citește și :