Amsterdam – unde trecutul se întâlnește cu viitorul (P)

293

Există un oraş în Europa care oferă ceva pentru fiecare tip de turist, de la cel mai cuminte la ce mai rebel. Însă de departe, indiferent de gusturi, tuturor le va fi satisfăcută dorinţa de istorie, cultură, arhitectură, pentru că nu trebuie să ai decât un pic de simţ estetic pentru a te simţi bine în Amsterdam.

Agenţia de turism Ultramarin a pregătit la sfârșit de primăvară un circuit prin Olanda, trecând prin Germania, o excursie încare veți cunoaște atmosfera unor orașe splendide: Frankfurt, Giethoorn, Haarlem, Haga, Rotterdam, sau Maastricht.

Drumuri şi poduri, ziduri de cetate şi castele măreţe, biserici cu grădini şi fântâni splendide, case semeţe şi pieţe publice îmbietoare – cam aşa se prezintă Amsterdamul turiştilor în plină primăvară înflorită, dacă este să vorbim doar de ce se poate vedea la o plimbare la pas prin frumosul oraş.

Amsterdamul are reputaţia unuia dintre cele mai cochete oraşe europene, pentru că este încărcat de artă şi istorie. Ultramarin vă aşteaptă să descoperiţi pe îndelete Amsterdamul cultural, într-un tur cu bicicleta, ce cuprinde Muzeul Van Gogh, Rijksmuseum (cu operele lui Rembrandt), Muzeul de Artă postmodernă, sau Muzeul Evreiesc.

Şi pentru că oraşul, dar şi împrejurimile lui sunt greu de văzut într-o singură zi, în cea de a doua zi dedicată Amsterdamului, turiştii vor putea admira celebrele mori de vânt olandeze aşezate în cochetele zone rurale din jurul oraşului. Iar splendoarea nordicei capitale va putea fi simţită cel mai bine făcând turul Amsterdamului cu barca, admirând astfel atât Piaţa Dam, cât şi clădirile istorice aflate de-a lungul râului Amstel. Se va vedea şi Clara Maria, fabrica de brânzeturi şi veţi admira şi simpaticii papucei de lemn olandezi. Piaţa de flori Singel va fi o delectare pentru ochi şi suflet, pentru că se spune că este piaţa în care se pot găsi cele mai multe specii de flori.

În apropiere se înalţă una dintre vechile porţi ale oraşului, cunoscută sub numele Waag sau Poarta Sfântului Anton. Ridicată în scop de apărare, poartă o inscripţie anunţând că piatra de temelie a fost pusă la 28 aprilie 1488.

Una dintre cele mai frumoase experiențe ale acestei excursii va fi cu siguranță Giethoorn, micul „Eden olandez” – o localitate în care căsuțele cochete, canalele mici și curate și bogăția florilor atent crescute fac din această așezare un mic colț de Rai din care nu ai mai vrea să pleci.

Cu certitudine Amsterdamul farmecă încă de la primii paşi. Agenţia de turism Ultramarin vă propune, ca destinaţie de vacanţă inedită şi plină de amintiri, un circuit prin cele mai spectaculoase orașe olandeze, o excursie ce vă va readuce în suflet bucuria poveştilor nordice de demult. Detaliile acestei minunate excursii le puteți găsi aici: http://www.ultramarintm.ro/d1026/circuite/circuite-cu-autocarul/amsterdam-unde-trecutul-se-intalneste-cu-viitorul.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.