Amicul meu, idiotul

1138

Am un amic. E idiot. Dar unul paradoxal. Deși a citit mii de cărți, știe vreo șase limbi străine vii și două moarte, deși are o memorie senzațională, cu ajutorul căreia poate reproduce sute de înțelepciuni, de poezii, axiome și citate din scrierile unor inși celebri, deși știe istorie, e bine ancorat în geografia patriei și a lumii, e manierat, e un idiot. Paradoxul de aici vine: are toate datele unui ins luminat, însă el este exact la polul opus. Și spun asta după ce am verificat nu din una, două sau din trei surse, ci din vreo 10-11, ca să fiu sigur că nu mi se pare. Că nu am probleme de percepție și că aș putea să fiu în eroare. Nu sunt, îmi confirmă și sursele care îl cunosc de ani buni, fiindu-i prieteni, colegi, rude.

Dar de ce e idiot amicul ăsta tobă de carte? Fiindcă pur și simplu nu înțelege realitatea. Aia, banală, de zi cu zi. Trăiește în ea, e la curent cu ce se întâmplă, iese din casă, interacționează cu alți oameni, nu e autist, e sănătos fizic, face plimbări lungi, ca să-și oxigeneze creierul și să-și mențină tonusul muscular, citește, scrie, zapează, navighează pe internet. Are, adică, toate frâile legate la cursul vieții, dar se comportă de parcă ar trăi într-o continuă eclipsă, de parcă ar fi o beznă grea, prin care nu se vede nici la juma de metru. Iar dacă nu vezi, nu știi. Nu înțelegi. Dar soarele răsare, după cum observăm cu toții, în fiecare dimineață.

Unii dintre apropiații săi îmi confirmă intuiția: deși mintea amicului a înmagazinat o uriașă cantitate de informație, ea îi funcționează cu… gâlci. Ceea ce știe (și, repet, chiar știe o mulțime de lucruri) nu-l ajută – așa cum se întâmplă îndeobște – să facă conexiuni, deducții logice, jocțiuni și, la capătul acestor procese, să i se reveleze adevărul. Ceea ce ar trebui să fie uleiul care să-i ungă mintea și să i-o țină în stare de funcționare, e o… gumă. Chewing gum. Care, parcă, îi lipește sinapsele unele de altele, i le încâlcește, i le contorsionează, i le încolăcește. Iar mintea acestui cărturar se gripează, pur și simplu, și dă rateuri.

Tu îi arăți o fotografie în care sunt cinci pisici drăguțe, el îți spune că au scăpat leii de la grădina zoologică. Fiu-su îi trimite o baladă celtică, el îi reproșează că e naționalist. Colegul de liceu îl invită la pahar de vin roșu, el îi șoptește că sângele apă nu se face. Vecinu-su îi bate în calorifer, exasperat că dă găuri cu bormașina la 11 noaptea, el îl reclamă la poliție pentru hărțuire… fonică. Alunecă pe gheață, dar scrie pe facebook că extratereștrii acționează cu o armă secretă asupra gravitației terestre. Și așa mai departe. Foarte departe!

Tocmai mi-a sunat telefonul. Am fost întrebat ce fac. Am răspus: scriu cu tristețe și ușor vinovat despre amicul nostru comun. „Ești sigur că-i idiot? Eu sunt convins că doar se preface. De fapt, e un ticălos!”

LĂSAȚI UN MESAJ