Amenzi de peste 100.000 de lei într-o singură noapte, pe șoselele din Timiș

58

Polițiștii din Timiș au efectuat o razie, noaptea trecută, în tot județul. Oamenii legii au aplicat peste 300 de amenzi în valoare de 100.000 de lei.

„În data de 26 – 27 iulie a.c., polițiștii judeţului Timiş au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

Astfel, în data de 26/27 iulie a.c., pe drumurile publice din județul Timiș, au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine publică și rutieră.

Efectivele au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.

Au fost legitimate peste 1.000 de persoane şi verificate peste 800 de autovehicule, fiind reținute un număr de 23 de permise de conducere”, a transmis IPJ Timiș.

În urma controalelor au fost date 328 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere. De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 104.570 de lei.

Totodată în urma activităților desfășurate au fost depistate 16 infracțiuni flagrante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.