7.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Amenzi de până la 2.500 de lei. Opt tineri, sancționați pentru că au făcut drifturi în parcarea Stadionului Dan Păltinișanu

Polițiștii locali au sancționat, miercuri, opt persoane care au făcut drifturi pe zăpada depusă în parcarea Stadionului Dan Păltinișanu. Cei în cauză au fost depistați atât după-amiaza, în jurul orei 17.00, cât și pe timp de noapte, în intervalul 22.00-00.30.

Aceștia sunt tineri cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani și cu domicilii în Timișoara, Chișineu Criș, Arad, Drobeta Turnu Severin și Hunedoara. Cei în cauză au fost sancționați cu amenda maximă de 2.500 lei.

Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că turarea motoarelor și efectuarea de derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște pe domeniul public, efectuate în scop de divertisment, fără avizul Comisiei de Ordine Publică, respectiv Comisiei de Circulație se sancționează cu amenzi între 800 și 2.500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :