Amenințări cu arma pe autostradă! O femeie a reușit să sune la 112

267

O femeie a sunat la 112, vineri seara, spunând că a fost ameninţată pe autostrada Bucureşti-Piteşti de un şofer care a depăşit pe banda de urgenţă, informează IPJ Dâmboviţa, citat de Agerpres.

„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 de către o femeie, din Vâlcea, pasager într-un autoturism care se deplasa pe autostradă (A1) din direcţia Bucureşti către Piteşti, cu privire la faptul că ar fi fost ameninţată cu un pistol de către o persoană dintr-un autoturism care ar fi depăşit pe banda de urgenţă”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii au organizat filtre rutiere, au depistat maşina indicată de femeia care a făcut sesizarea, dar nu au fost găsite arme în autoturism.

„S-a constituit echipa operativă şi au fost instituite filtre. Autoturismul indicat de apelantă a fost depistat de poliţişti pe raza localităţii Găeşti. În autoturism au fost identificaţi 2 bărbaţi şi o femeie. În prezent, aceştia se află la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti pentru audieri, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor evenimentului. Menţionăm că în autoturism nu a fost descoperită nicio armă”, potrivit IPJ Dâmboviţa.

În cauză, poliţiştii vor întocmi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.