Ambiții mari la UVT Agroland Timișoara!

95
Noua ridicătoare a clubului UVT Agroland Timișoara, internaționala slovacă Barbora Kosekova, și antrenorul Bogdan Paul au prefațat turneul amical Cupa Timișoara 2018, care începe mâine, la sala Constantin Jude.

Barbora Kosekova a declarat:

”Mă bucur că am ocazia să joc în sfârșit în acest oraș și abia aștept turneul de la finalul săptămânii. Sper că vor veni mulți fani la sală și că noi vom avea evoluții bune. Pregătirea decurge bine, m-am acomodat la Agroland. La început a fost puțin mai dificil, deoarece am avut partea de pregătire centralizată. În acest moment cel mai important este să consolidăm relațiile de joc. Nu contează foarte mult cu cine jucăm în amicale. Dacă se poate, în această perioadă trebuie să dăm 150% și să ne pregătim cât mai bine pentru campionat.
Săptămâna trecută am întâlnit două formații care încep meciurile oficiale peste foarte puține zile. S-a văzut că Strabag Bratislava și Linamar Bekescsaba sunt pe final cu pregătirea, dar nu cred că este o problemă. Am jucat cât de bine s-a putut la acel moment. Între timp, a venit și universalul, Teodora Pusic este la Campionatul Mondial, iar Andreea Petra va reveni în scurt timp după accidentare. Încet, vom ajunge cu pregătirea în punctul pe care ni-l dorim pentru competițiile oficiale”.
Și Bogdan Paul a punctat următoarele:
„Știu că publicul timișorean așteaptă să vadă echipa înainte de startul campionatului. Ne dorim să avem o sală cât mai plină, dar să nu uităm că echipa noastră va începe meciurile oficiale abia peste o lună. Linamar Bekescsaba începe peste o săptămână sezonul oficial, însă noi, Volei Alba Blaj și CSM Lugoj abia am terminat perioada de pregătire de bază.
Maeva Orle este o jucătoare care a venit un pic mai târziu decât ne-am fi dorit noi. Este o sportivă valoroasă, care a evoluat cu succes în campionatul Franței, este o sportivă cu un fizic impresionant și cred că după ce va intra în ritmul normal de pregătire, aproximez cam trei săptămâni, ne va ajuta foarte mult.
Avem un lot, să spunem, împărțit în două, la fel ca anul trecut, format din jucătoarele tinere și cele cu experiență. Orice jucătoare cu experiență care nu se regăsește în angrenajul echipei în acest moment este greu de suplinit. Mă bucur că Petruța a înlocuit-o cu succes pe Andreea Petra în această perioadă. Cybill Catargiu este încă junioară și mai are multe de învățat, dar este un copil foarte ambițios. Eu cred că se vor dezvolta cu succes la clubul nostru.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.