16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Alfred Simonis anunță o schimbare în Codul Penal pentru clanurile din Timișoara care își terorizează vecinii

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis (PSD), anunţă un amendament la Codul Penal, pentru clanurile din Timişoara şi din ţară care îşi terorizează vecinii, astfel încât să îi oblige să vândă la preţuri derizorii imobilele pe care le aveau. El precizează că se poate institui un ordin de restricţie faţă de vecinii agresivi şi se incriminează fapta de terorizare, transmite News.ro.

Alfred Simonis a anunţat luni la Parlament o modificare Codului Penal. El a precizat că la el la Timişoara există anumite clanuri care au pus presiune şi au constrâns locuitorii anumitor imobile să îşi vândă apartamentele, teririzându-i la propriu.

„Am identificat acest mecanism prin care practic se poate institui un ordin de restricţie, de protecţie, faţă de vecinii agresivi, se poate începe urmărirea penală şi se incriminează penal această faptă de terorizare, pentru că ani la rândul clanuri din Timişoara şi din toată ţara şi-au terorizat vecinii prin tot felul de mecanisme de constrângere, să îi oblige să vândă la preţuri derizorii imobilele pe care le aveau”, a explicat Alfred Simonis. El a precizat că, „după ce această lege va intra în vigoare, se incriminează penal agresiunea permanentă pe care până astăzi nu o puteai identifica”.

Preşedintele interimar al Camerei a dat exemplu de astfel de manifestări de teroare, la adresa locuitorilor, de la „fecale pe casa scării, muzică dată tare, la inundaţii provocate pentru a-i constrânge să vândă”. „Această lege va institui un fel de restricţie faţă de aceştia şi va obliga legiuitorul să sancţioneze dur aceste practici, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi”, a completat Simonis.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :