18.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Alfred Simonis anunță că a mai făcut un pas pentru ridicarea noului stadion ,,Dan Păltinișanu”

Ce se întâmplă în păienjenișul birocratic guvernamental nu e greu de priceput, când vorbim de o țară ca România. Totuși, după lupte seculare, șeful PSD Timiș, care și-a făcut din acest obiectiv o misiune specială, anunță că a intrat în posesia avizului necesar demarării investiției la stadionul purtând numele fostei mari glorii a fotbalului alb-violet.

,,Am obținut astăzi de la Ministerul Finanțelor avizul necesar demarării investiției la stadionul Dan Păltinișanu, document obligatoriu pentru construirea noii arene a Timișoarei. Urmează noi pași care să ne apropie de ceea ce ne dorim cu toții, dar este foarte important de precizat că nu putem realiza în câteva săptămâni ceea ce alții au tărăgănat zeci de ani. Facem, însă, tot ceea ce depinde de noi pentru a mișca lucrurile cât mai repede și, ca să mă asigur că avizul MF nu stă rătăcit în vreun birou, am fost azi personal la minister” spune deputatul de Timiș, Alfred Simonis.

Care sunt pașii de parcurs pentru noul stadion de peste 30.000 de locuri

Calendarul legislativ pentru o investiție de o asemenea amploare prevede ca, ulterior emiterii avizului Miniserului Finanțelor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să anunțe deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act normativ (Hotărâre de Guvern) pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții. După finalizarea procedurii de consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern intră pe circuitul de avizare și apoi la Secretariatul General al Guvernului pentru introducerea acestuia pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, explică deputatul traseul birocratic al actelor pentru noul stadion al Timișoarei.
Următorul pas îl reprezintă aprobarea HG-ului și publicarea în Monitorul Oficial, iar abia apoi Agenția Națională pentru Sport și Consiliul Județean Timiș trebuie să facă demersurile necesare pentru obținerea Hotărârii de Guvern prin care se aprobă demolarea actualei arene. „Este foarte important de precizat că, în paralel, Compania Națională de Investiții, va demara procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția noului stadion, iar ordinul de începere a lucrărilor se va da după finalizarea demolării de către Consiliul Județean Timiș” încheie Alfred Simonis anunțul făcut pe Facebook.

Alte subiecte :

Citește și :