Alarmant! Un programator IT face pe medicul atunci când soția sa lipsește de la cabinet

134

Un programator IT consultă pacienți, le prescrie medicamente, fără să fi trecut nici măcar o oră pe la Facultatea de Medicină. Asta au descoperit jurnaliștii Digi24 în Predeal.

Soția sa este oficial medic de familie în oraș, dar când nu vine ea la cabinet, soțul îmbracă halatul alb și îi tratează pe cei aflați în suferință. Acum, de pildă, femeia este în concediu medical.

Bărbatul din Predeal recunoaște cu nonșalanță că nu ar avea ce să caute în cabinet, dar asta nu l-a împiedicat să înșele sistemul.

„Pot face bilet de trimitere, pot face rețetă, dar identică cu cea de luna trecută, pe câte luni doriți, pe una, pe 30 de zile, pe 60 de zile sau pe 90 de zile rețeta, dar fără să schimb tratamentul, medicația”, spune bărbatul când era filamt cu camera ascunsă.

Pacienții cabinetului știu că primesc rețete și bilete de trimitere de la un om care nu are nicio pregătire medicală. Nu par, însă, deranjați de situație.

„Avem încredere, pentru că tratamentul nostru, al meu și al soțului, este același, pe care îl luăm, lună de lună. Nu știu unde lucrează, dar medic sigur nu este”, spune o pacientă.

Echipa Digi 24 a anunțat poliția. Oamenii legii au descoperit că bărbatul a dat, in ultimele nouă zile, peste două sute de bilete de trimitere, rețete compensate și prescripții medicale. În plus, ar fi consultat zeci de pacienți, în locul medicului.

DSP Brașov va efectua un confrol în acest caz.

Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru exercitarea fără drept a unei profesii și fals în înscrisuri, sub semnătură privată.

Bărbatul nu este singurul medic fals descoperit în ultima perioadă în România. El se alătură celebrului Mateo Politi, dar și femeii angajate la Spitalul Ilfov pe post de medic ginecolog, deși avea o diplomă falsă.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ