Ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică

46

În atenția beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică si combustibili solizi si/sau petrolieri şi a stimulentului pentru energie.

În contextul creșterii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a punctului de pensie începând cu data de 01.01.2023, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara reamintește că venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței şi a suplimentul pentru energie în baza Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate HG nr. 1073/2021 este de 1386 lei/persoană în cazul familiei, respectiv 2053 lei, în cazul persoanei singure.
Având în vedere că titularii ajutoarelor pentru încălzire sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea, îi rugăm ca în cel mai scurt timp să transmită documentele doveditoare ale veniturilor care să stabilească încadrarea în categoria de beneficiari eligibili. Comunicarea modificărilor prevăzute mai sus se face prin depunerea unei noi declaraţii pe propria răspundere, individual sau prin asociaţiile de proprietari/locatari.

Pentru ajutorul cu energie termică în sistem centralizat, cererile – declarație pe propria răspundere, însoţite de documentele care atestă modificarea intervenită, se depun individual sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari/chiriaşi prin cele 3 locații ale S.C. Colterm S.A., respectiv:
1. CASERIA COLTERM Piatra Craiului nr. 3 0356/401388 luni- joi : 08 00 – 15 30 vineri : 08 00 – 13 30
2. CASERIA COLTERM Iulius Mall 0356/881316 luni- duminica : 10 00 – 18 00
3. BIROU ÎNCASĂRI J. Lonovici nr. 4 0256/258722 0256/258504 luni- vineri : 07 00 – 15 00
Pentru încălzirea cu energie electrică – Centrul de Incluziune Sociala și Relatia cu Minoritatile situat în str. Martir Cernaianu nr. 31 telefon 0256/293884
Pentru încalzirea cu combustibili solizi şi/sau petrolieri – Clubul de Socializare si Petrecere a Timpului Liber – Clubul Pensionarilor situat în Bld Gen. Ion Dragalina nr. 38-42, telefon
0256/452089
Pentru încălzirea cu gaze naturale – Complexul de Servicii pentru Copii,, Sfantul Nicolae’’ situat în str. Platanilor nr. 2, telefon 0256/214572

Cererile – declarație pe propria răspundere, însoţite de documentele care atestă modificarea intervenită se pot depune personal la sediile Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara menționate mai sus, de luni pana vineri între orele 8.00 – 15.30, sau se pot trimite pe e-mail la adresa: ajutoare.incalziretm@gmail.com .
Formularul de cerere-declarație pe propria răspundere se poate descărca de pe site-ul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, https://socialtm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.