3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Agent de pază bătut crunt într-un supermarket din vestul țării. De la ce a pornit totul VIDEO

Paznicul unui magazin din Deva a fost lovit cu brutalitate de un tânăr, în fața clienților.În imagini se vede cum omul, năucit de lovituri, se prăbușește la pământ, fără să aibă timp să reacționeze în vreun fel.

Totul ar fi pornit de la faptul că agentul de pază ar fi recunoscut în magazin ofemeie care ar fi încercat în trecut să fure din magazin și i s-a adresat acesteia. Femeia s-ar fi plâns unei rude, care a venit în magazin și l-a lovit cu pumnii pe paznic.

“În cursul zilei de ieri, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Deva au organizat o acțiune în urma căreia au depistat şi au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Deva, cu privire la care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma cercetărilor, poliţiştii stabilit că tânărul, în data de 12.09.2019, în jurul orei 20:35, în timp ce se afla în incinta unui magazin din municipiul Deva, l-a lovit cu pumnii pe agentul de pază al magazinului. Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor în vederea luării măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Sursa: glasul-hd.ro

Alte subiecte :

Citește și :