14.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Agent bătut în secția de poliție de ageresorul adus la audieri

Un agent de poliție a fost bătut chiar în secţie de un bărbat adus la audieri, după un scandal într-un bloc din Piteşti. Acesta lovise ușa de intrare într-un apartament, ameninţa cu bătaia şi înjura.

Incidentul s-a petrecut în a doua zi de Crăciun. Ajunşi la faţa locului, agenţii i-au cerut bărbatului să se legitimeze. A refuzat și chiar a devenit agresiv verbal și fizic, motiv pentru care a fost imobilizat, încătușat și dus la sediul poliției, scrie ziarulargesul.ro.

În timpul audierilor, bărbatul a continuat să fie agresiv, lovind pe unul dintre agenţi.

„În timpul verificărilor efectuate la sediul unității de poliție, bărbatul a continuat să se manifeste agresiv, lovind pe unul dintre polițiști”, potrivit IPJ Argeș.

Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj.

Cercetarile au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, iar în urma administrării probatoriului, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

Prezentat ieri instanței, bărbatul de 30 de ani a fost eliberat și pus sub control judiciar.

Sursa: observatortv.ro

Alte subiecte :

Citește și :