Afaceriști șpăgari din vestul țării, trimiși în judecată. Au ,,livrat” o geantă cu 900.000 de euro Elenei Udrea

2667

Omul de afaceri care a scos Parângul de pe harta turismului românesc, după ce a luat aproape 6 milioane de lei pe studiul de fezabilitate a fost trimis în judecată de DNA. Pentru dare de mită. Este același care a proiectat un telescaun ce pleacă din curtea hotelului pe care l-a deținut și care se oprește în locul în care cumnatul său deține o altă locație de vacanță. Celebrul om de afaceri, patron al Aviației Utilitare – donatoarea avionului din giratoriul din Petroșani – este nimeni altul decât Adrian Gărdean. DNA l-a trimis în judecată și pe fratele acestuia, Miron Gărdean, dar l-au scăpat de acuzații pe un angajat al ministerului, Miron Lupulescu.

Mită în cadrul programului ”Schi în România”

Dosarul în care au fost trimiși în judecată frații Gărdean a fost disjuns din Gala Bute. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara la finele lunii decembrie. La mijloc, o dare de mită pentru favorizarea Termogaz Company, firmă la care Adrian Gărdean era administrator de fapt, iar Miron Gărdean acționar majoritar și administrator.

gardean”În cursul anului 2010, inculpații Gardean Adrian ( foto ) și Gardean Miron Dorel au promis și transmis foloase materiale ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Udrea Elena Gabriela, pentru a asigura finanțarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unități administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România””, se arată în comunicatul DNA.

Termogaz a făcut, printre altele, lucrări în stațiunea montană Straja. Adrian Gărdean nu e străin însă nici de Parâng. Aici a executat lucrări Kranz Eurocenter (la fel ca și în Straja) deținută de Corin Boian. Omul cu care Gărdean s-a dus la Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, să-i ducă o geantă cu 900 de mii de euro.

Mita dată prin Ștefan Lungu pentru ca Termogaz să primească bani pentru lucrările de la Borsec și Cavnic

Procurorii anticorupție susțin că transmiterea foloaselor s-a realizat în mod indirect, prin intermediul lui Ștefan Lungu, consilierul personal al ministrului. Totul în baza unei înțelegeri încheiate în cursul anului 2010 de către Adrian Gărdean și Ștefan Lungu la care a achiesat ulterior și Gardean Miron Dorel.

”Ca urmare acestei înțelegeri, la datele de 24 august 2010 și 20 decembrie 2010, cei doi inculpați au dispus transferul unor foloase în valoare totală de 695.367,06 lei, prin intermediul unor plăți, către o societate controlată de Lungu Ștefan, care a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia. Suma plătită cu titlul de foloase necuvenite reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului către unitățile administrativ teritoriale Cavnic și Borsec, în contul lucrărilor realizate de S.C. Termogaz Company S.A”, mai arată procurorii DNA.

Gărdean, principalul denunțător al Elenei Udrea

Omul de afaceri hunedorean Adrian Gărdean a dezvăluit procurorilor anticorupție cum împreună cu partenerul de afaceri din Straja și Parâng, patronul Kranz Eurocenter- Corin Boian, au strâns 900 de mii de euro pentru a-i duce fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. Banii reprezentau 10 la sută din valoarea plăților făcute către Termogaz și Kranz de Ministerul Turismului.

Potrivit știripesurse.ro, în dosarul Gala Bute există mai multe declarții care fac referire la remiterea a 900.000 euro. Suma reprezintă 10 la sută din plățile efectuate de Ministerul Turismului, în mandatul Elenei Udrea- pentru finanțarea contractelor încheiate de Termogaz Company (societatea familiei Gărdean, care a avut contractul de dezvoltare a domeniului schiabil Straja) și Kranz Eurocenter (liderul de asociere al firmelor care au câștigat contractul de dezvoltare a domeniului schiabil Parâng). Cei care au denunțat plata celor 10 la sută sunt Gheorghe Nastasia, fost secretar general al MDRT, și afaceriștii Adrian Gărdean (Hunedoara) și Corin Boian (Argeș).

Cel mai amplu denunț a fost făcut de Adrian Gărdean, afaceristul relatând modul în care a mers la minister cu o valiză plină cu 900 mii euro.

700 mii lei de la Termogaz pentru publicitatea PDL și a Elenei Udrea

Plățile către PDL București cu bani obținuți din infracțiunile de corupție erau realizate prin mai multe mijloace, inclusiv prin depunerea sumelor în contul partidului mascate sub forma unor contracte fictive de donație, potrivit rechizitoriului prin care Elena Udrea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA în dosarul “Gala Bute”.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă suma de aproape 700.000 de lei primită de la SC Termogaz Company SA, reprezentând aproximativ 10% din valoarea un proiect derulat în cadrul programului “Schi pentru România”.

“Din probele cauzei a rezultat că Udrea Elena Gabriela cunoștea împrejurările esențiale referitoare la remiterea sumelor de bani, iar Lungu Ștefan a folosit o parte din banii astfel obținuți, la cererea ministrului, pentru plata unor servicii de publicitate și de monitorizare a mediului online de care au beneficiat inculpata și organizația București a partidului democrat liberal”, se mai precizează în documentul citat.

Parângul, proiectat de Gărdean

Adrian Gărdean nu este deloc străin de domeniul schiabil Parâng. Proiectul de dezvoltare a infrastructurii turistice din Parâng, estimat la circa 70 milioane de euro, a fost ”desenat” de Adrian Gărdean. Asta prin Centrul Profesional de Proiectare și Cadastru (CPPC) Petroșani. SF-ul a costat Primăria Petroșani aproximativ 6.000.000 de lei. CPPC este cel care a schițat traseul unui nou telescaun din Parâng cu punct de plecare de la Hotel Rusu. Tot studiul de fezabilitate este cel care prevede că telegondola ce ar urma să lege municipiul Petroșani de Parâng să aibă o stație intermediară la Rusu.

Hotelul Rusu a fost deținut de GTS Company. Gărdean este primul care a ieșit din ”ecuație”. I-a vândut cumnatului Sorin Avramenscu (GTS Company, transformată în Fortex Fodd fiind firma care a crescut livrând masa caldă minerilor). Acum, ;i Avramescu a ie;it din afacerea Hotel Rusu.

TS3, telescaunul din Parâng, care pleacă din curtea Hotelului Rusu – parcela fiind cumpărată de primărie contra a peste 5000 de euro – a costat circa 20 de milioane de lei. Din banii petroșănenilor, primăria contractând un credit pentru a-l construi. Telescaunul se oprește în zona pilonului 17 al vechiului telescaun, acolo unde Avramescu ar avea o cabană.

Din tot proiectul proiectat de Gărdean, în masivul Parâng s-a construit doar telescaunul. S-au amenajat câteva pârtii, s-au cumpărat ratrak-uri, tunuri de zăpadă și s-a construit un bazin care să alimenteze tunurile de zăpadă. Asta și pentru că asupra proiectului au planat o serie de suspiciuni iar finanțarea de la Guvern a venit cu țârâita.

sursă: gddhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.