7.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Adriana Stoicescu nu mai este președinte al Tribunalului Timiș

Președintele Tribunalului Timiș, judecătoarea Adriana Stoicescu și-a anunțat finalul celui de-al doilea mandat:

„În urmă cu 6 ani eram întrebata, de un membru al comisiei de examinare, ce îmi doresc sa se spună despre mine, dacă voi fi președinte de instanță. Mi s-a cerut un răspuns rapid, fără să mă gândesc prea mult.
Am răspuns că îmi doresc ca, atunci când vin la lucru, oamenii să nu se gândească cu oroare ”iar ne întâlnim cu aia…”.
Nu știu dacă am reușit.
Azi, la finalul celor două mandate, mărturisesc că am avut un model pe care puţini îl cunosc.
Domnul Judecător Pordea Petru senior, tatăl mult mai celebrului Petrișor (avocatul Pordea Petru jr).
Președinte al Tribunalului Timiș înainte de 1989, l-am cunoscut jună studentă fiind, Domnia sa deja tânăr pensionar.
Obișnuia să își vadă dosarele în arhivă, după ce se termina programul cu publicul, pentru că nu putea să ceară doamnelor grefier să îi care dosarele în birou, pe vremea aceea neexistând deja celebrele cărucioare pentru dosare…
Saluta cu un infinit respect femeia de serviciu, spunându-i, ridicându-și obligatoriu pălăria, ”sărut mâna, doamnă”.
Dacă dispunea liberări condiționate, iar la ora pronunțării agentul procedural nu mai era în instanță, mergea personal la penitenciar cu documentele necesare punerii în libertate pentru ca oamenii să nu stea încarcerați nicio secundă în plus.
Venea primul și pleca ultimul… Nu mi-a ieșit niciodată partea cu venitul prima.. recunosc.
Am învățat din mers să fiu președinte de instanță, să fiu manager. Am încercat să fiu lider.
Am încercat să nu fiu șef.
Am avut ușa biroului deschisă pentru că aşa înţelegeau toţi colegii, judecători și grefieri, că sunt acolo pentru ei.
Nu am avut degrevare pentru că mi s-a părut incorect față de colegi.
Am considerat că indemnizația de conducere este suficientă pentru a compensa munca în plus. Nu puteam să le cer colegilor mei să muncească și să fie eficienți în timp ce eu stăteam tolănită în scaunul prezidențial.
Am avut alături cei mai buni vicepreședinți și am avut cel mai tare colegiu de conducere.
Am lucrat alături de cei mai dedicați președinți de secție şi grefieri-şef, prim grefier, cei care duc cu adevărat greul într-o instanță.
Am fost o echipă pe cinste.
Nu am reuşit să fac tot ce mi-am propus, dar îmi asum responsabilitatea eşecurilor.
Sunt convinsă că în timp, cei care vor veni, vor reuşi să facă mult mai mult şi, sigur, mai bine.
Am învăţat, în acest timp, că puterea cuvintelor este inestimabilă.
Că sinceritatea, chiar dacă nu pare, e cel mai sigur drum spre sufletul şi mintea omului.
Că onestitatea şi corectitudinea, în final, vor face diferenţa.
Una peste alta, le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această aventură.
Voi rămâne alături de viitoarea conducere cu un sfat, dacă mi se va cere, cu gândul bun și toată susținerea mea.
A fost o onoare pentru mine să fiu președintele Tribunalului Timiș”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :